EVENIMENTUL care i-a făcut pe ruşi să bea şi să fumeze mai puţin

EVENIMENTUL care i-a făcut pe ruşi să bea şi să fumeze mai puţin

Președintele rus Vladimir Putin prezidează într-o perioadă de criză economică și politică dramatică în țara sa, dar conform statisticilor oficiale ale Agenţiei Guvenamentale de Statistică din Rusia – Rosstat, rușii au devenit mai sănătoși sub conducerea sa.

Astfel, s-ar putea spune că domnia lui Vladimir Putin face bine la sănătate, tot mai mulți ruși renunțând la țigări și votcă, potrivit datelor furnizate de Rosstat.

În ultimii ani, numărul fumătorilor şi băutorilor de vodcă din Federaţia Rusă a scăzut cu câteva procente.

Faţă de perioada anului 2008, numărul fumătorilor din Rusia a fost cu 5 procente mai mic în 2013, iar cantitatea anuală de alcool consumat de ruşi s-a redus considerabil, scriu reporterii CNBC.

În 2008, peste o treime din populaţia adultă a Rusiei (33,7%) obişnuia să fumeze constant. În doar cinci ani numărul fumătorilor a scăzut la 28,3%.

Nici vodca nu mai pare să fie pe placul ruşilor obişnuiţi, consumul de alcool din 2008, estimat la 16,2 litri/cap de locuitor, reducându-se la doar 11,6 litri/cap de locuitor consumaţi anual.

Numărul cazurilor de morţi cauzate de intoxicare cu alcool s-a redus între 2013 şi 2014 de la 9,7 la suta de mii de locuitori la 8,9.

În acelaşi timp, se înregistrează o creştere a persoanelor cu vârsta de peste 15 ani care nu au fumat şi nu au consumat niciodată alcool, mai spun statisticienii de la Moscova.

Politica unei vieţi sănătoase pentru ruşi a fost asumată de Vladimir Putin încă de la depunerea noului jurământ de preşedinte, în 2012.

Adept al sportului şi al unui stil de viaţă spartan, Putin s-a afişat în diverse ipostaze care implică exerciţii fizice şi mişcare în natură.

Acum, preşedintele rus pare hotărât să le impună acelaşi stil de viaţă și celor pe care îi conduce.

Politica impusă ruşilor vizează o alimentaţie sănătoasă, oportunităţi de practicare a sportului în masă, dar şi prevenirea consumului de alcool, tutun şi droguri.

Guvernul de la Moscova susţine că pe întreaga perioadă a continuat investiţiile în sectorul Sănătăţii Publice, în ciuda crizei financiare recente cu care se confruntă ţară.

Rosstat anunţă că peste 3,1 milioane de dolari au fost alocaţi pentru inaugurarea în 2014 a unor noi săli de sport în întreaga ţară.

Efectul a fost resimţit imediat, numărul practicanţilor de exerciţii fizice din Rusia crescând la 29,3% faţă de doar 20,6% în 2012.

Sursa: cnbc.com/ Foto: The A List

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.