Minorii cetățeni români pot călători în străinătate numai însoțiți, cu acordul părinților ori al reprezentanților legali. Prin reprezentant legal se înţelege persoana desemnată, potrivit legii, să exercite drepturile şi să îndeplinească obligaţiile părinteşti faţă de minor.
Poliţiştii de frontieră permit ieşirea din ţară a unui cetăţean român minor numai dacă este însoţit de o persoană fizică majoră în următoarele cazuri:
- Este titular al unui document de călătorie individual (paşaport sau carte de identitate/carte de identitate electronică) și călătorește însoţit de ambii părinţi.
- Este titular al unui document de călătorie individual (paşaport sau carte de identitate/carte de identitate electronică) şi călătoreşte împreună cu unul dintre părinţi, numai dacă părintele însoţitor prezintă o declaraţie a celuilalt părinte, din care rezultă acordul acestuia cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 ani de la data întocmirii acesteia, sau după caz face dovada decesului celuilalt părinte.
Documente doveditoare ale decesului sunt:
- certificat de deces valabil şi cu putere doveditoare pe teritoriul României;
- hotărâre judecătorească de declarare a morţii, rămasă definitivă, dacă nu a existat timpul necesar pentru eliberarea certificatului de deces;
- comunicare oficială primită prin intermediul misiunilor diplomatice sau al oficiilor consulare ale României în străinătate, dacă nu a existat timpul necesar pentru eliberarea unor certificate de stare civilă.
Nu este necesară declaraţia părintelui decăzut din drepturile părinteşti sau declarat dispărut, în condiţiile legii, dacă însoţitorul face dovada în acest sens, cu excepţia cazului în care ambii părinţi se află în aceasta situaţie, când este obligatorie declaraţia reprezentantului legal al minorului.
- Este titular al unui document de călătorie individual (paşaport sau carte de identitate/carte de identitate electronică) şi călătoreşte împreună cu unul dintre părinţi, dacă părintele însoţitor face dovada faptului ca minorul i-a fost încredinţat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă.
- Este titular al unui document de călătorie individual (paşaport sau carte de identitate/carte de identitate electronică) şi călătoreşte însoţit de o alta persoană fizică majoră, numai dacă persoana însoţitoare prezintă extrasul de cazier judiciar şi o declarație a ambilor părinţi sau a părintelui căruia minorul i-a fost încredinţat (prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă), a părintelui supravieţuitor ori a reprezentantului său legal, pentru o perioadă care să nu depăşească 3 ani de la data întocmirii acesteia, care cuprinde:
- acordul acestora cu privire la efectuarea de călătorii în străinătate;
- datele de identitate ale însoţitorului respectiv.
Declarația şi certificatul de cazier judiciar, precum şi oricare dintre documentele care au contribuit la aprecierea îndeplinirii condiţiilor exercitării dreptului la libera circulaţie se prezintă Poliţiei de Frontieră din punctul de trecere a frontierei prin care se efectuează ieşirea din ţară.
Sursa: Poliția de Frontieră
Lasă un comentariu