Explozia gazoductelor Nord Stream în Marea Baltică, investigată de un prestigios jurnalist american. Presupusa implicare a SUA și a Norvegiei

Desprinsă parcă dintr-un scenariu de Tom Clancy, investigația jurnalistului american premiat Pulitzer, Seymour Hersh, dă fiori. „Cum a scăpat America de conducta Nord Stream” e titlul anchetei sale jurnalistice independente, publicate săptămâna trecută pe blogul său: https://seymourhersh.substack.com/p/how-america-took-out-the-nord-stream.

„Pe 26 septembrie 2022, un avion de supraveghere P8 al Marinei Norvegiene a efectuat un zbor aparent de rutină și a aruncat o geamandură sonar. Semnalul s-a răspândit sub apă, inițial către Nord Stream 2 și apoi către Nord Stream 1. Câteva ore mai târziu, explozivii de mare putere, C4, au fost declanșați și trei dintre cele patru conducte au fost scoase din funcțiune. În câteva minute, bazine de gaz metan care au rămas în conductele închise au putut fi văzute răspândindu-se pe suprafața apei, iar lumea a aflat că a avut loc ceva ireversibil”.

Astfel prezintă jurnalistul american punctul culminant al unei acțiuni de sabotaj al gazoductelor rusești din Marea Baltică. Acțiunea ar fi fost însă minuțios pregatită, cu mult timp în urmă, fiind concretizarea unor planuri geostrategice americane și a unor interese energetice norvegiene. Totul s-ar fi concretizat însă la acel moment, din cauza invaziei rusești de anul trecut, în Ucraina.

Cu subiect și predicat, Hersh afirmă: „New York Times a numit-o un „mister”, dar Statele Unite au executat o operațiune maritimă sub acoperire, care a fost ținută secretă – până acum”.

Scafandri de elită

Povestea ar incepe la Centrul Naval de scufundări și salvare din SUA, din Panama City, acum un oraș-stațiune în plină expansiune, din partea de sud-vest a Floridei. Acest centru, cu o existență de peste 50 de ani, și-a lărgit constant activitatea, printre altele cu recrutarea prin programul „Street to Fleet”, din 2018.

Potrivit propriei prezentări, acesta a fost „adoptat pentru recrutarea de civili și, prin antrenament de clasă mondială, menit să-i transforme în războinici pregătiți pentru luptă, gata să răspundă nevoilor actuale și viitoare, ale clienților flotei noastre”. https://www.netc.navy.mil/NDSTC/

Hersh scrie: Centrul a antrenat, de zeci de ani, scafandri înalt calificați de adâncime care, odată repartizați în unitățile militare americane din întreaga lume, sunt capabili să facă scufundări tehnice pentru a face bine – folosind explozibili C4 pentru a curăța porturile și plajele de resturi și mine neexplodate – precum și a face rău, cum ar fi aruncarea în aer a platformelor petroliere străine, murdărirea supapelor de admisie la centralele electrice submarine, distrugerea ecluzelor de pe canalele de transport maritime cruciale.

Centrul din orașul Panama […] a fost locul perfect pentru a-i recruta pe cei mai buni și cei mai taciturni absolvenți ai școlii de scafandri, care au făcut cu succes, vara trecută, ceea ce fuseseră autorizați să facă, la 260 de picioare sub suprafața Mării Baltice.

În iunie anul trecut, scafandrii Marinei, care operau sub acoperirea unui exercițiu NATO de la mijlocul verii, cunoscut sub numele de BALTOPS 22, au plantat explozivii declanșați de la distanță care, trei luni mai târziu, au distrus trei dintre cele patru conducte Nord Stream, potrivit unei surse cu cunoaşterea directă a planificării operaţionale.

Top secret

Autorul consideră că „președintele Joseph Biden a văzut conductele ca pe un vehicul prin care Vladimir Putin urma să transforme gazul natural într-o armă pentru ambițiile sale politice și teritoriale”.

Solicitată de jurnalistul american pentru comentarii la această alegație, Adrienne Watson, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, a scris într-un e-mail: „Aceasta este falsă și o completă ficțiune”. Tammy Thorp, purtător de cuvânt al Agenției Centrale de Informații (CIA) a scris în mod similar: „Această afirmație este în întregime și absolut falsă”.

Iată ce explică Hersh: Decizia lui Biden de a sabota conductele a venit după mai bine de nouă luni de dezbateri extrem de secrete și controversate, în interiorul comunității de securitate națională a Washingtonului, despre cum să se atingă cel mai bine acest obiectiv. În cea mai mare parte a acelui timp, problema nu a fost dacă să îndeplinească misiunea, ci cum să o îndeplinească, fără nici un indiciu clar despre cine era responsabil.

A existat un motiv birocratic vital pentru a se baza pe absolvenții școlii de scufundări a centrului din Panama City. Scafandrii erau doar Marinei, și nu membri ai Comandamentului pentru Operațuni Speciale din America, ale cărui operațiuni secrete trebuiau raportate Congresului și cu informarea în prealabil a conducerii Senatului și Casei – așa-numita Gang of Eight. Administrația Biden făcea tot posibilul pentru a evita scurgerile de informații, deoarece planificarea a avut loc la sfârșitul anului 2021 și în primele luni ale lui 2022.

Amenințarea Nord Stream

În investigația sa, Seymour Hersh relatează despre consecvența, în ostilitatea lor față de cele două gazoducte rusești,  a președintelui SUA, Joe Biden, și a echipei sale de politică externă – consilierul pentru securitate națională, Jake Sullivan, secretarul de stat, Tony Blinken, și Victoria Nuland, subsecretarul de stat pentru politică.

Privită din perspectiva germană, ruta directă a gazelor din Rusia, care elimina tranzitarea Ucrainei, a fost un avantaj pentru economia germană, care se bucura de o abundență de gaz natural rusesc ieftin, atat pentru industrie, cat si pentru consumatorii casnici,  permițând în același timp distribuitorilor germani să vândă cu profit excesul de gaz, în toată Europa de Vest. Practic, gazoductele Nord Stream aduceau un serviciu Germaniei, însă un deserviciu intereselor americane.

Încă din primele zile, Nord Stream 1 a fost văzut, de Washington și de partenerii săi anti-ruși din NATO, ca o amenințare la adresa dominației occidentale, scrie Hersh. Iar Nord Stream 2, gazoductul finalizat, dar fara autorizare de funcționare, reprezenta augmentarea acestei amenințări.

Jurnalistul american trage concluzia: Temerile politice ale Americii erau reale: Putin ar avea acum o sursă majoră de venit suplimentară și atât de necesară, iar Germania și restul Europei de Vest vor deveni dependente de gazele naturale ieftine furnizate de Rusia – în timp ce ar scădea dependența europeană de America.

Politici interne

Opoziția față de Nord Stream 2 a izbucnit în ajunul inaugurării lui Biden, în ianuarie 2021, când republicanii din Senat, conduși de Ted Cruz din Texas, au invocat în mod repetat amenințarea politică a gazelor naturale ieftine rusești, în timpul audierii de confirmare a lui Blinken ca secretar de stat. Atunci, un Senat unificat a adoptat cu succes o lege care, așa cum i-a spus Cruz lui Blinken, „a oprit [conducta] pe drumul său”.

Câteva luni mai târziu, când construcția celei de-a doua conducte se apropia de finalizare, Biden ar fi dat un semnal. În luna mai, într-o schimbare uluitoare, administrația a renunțat la sancțiuni împotriva Nord Stream AG, un oficial al Departamentului de Stat recunoscând că încercarea de a opri conducta prin sancțiuni și diplomație „a fost întotdeauna o bătaie lungă”. În culise, oficialii administrației l-ar fi îndemnat pe președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, care se confrunta atunci cu amenințarea invaziei ruse, să nu critice mișcarea.

Au fost consecințe imediate. Republicanii din Senat, conduși de Cruz, au anunțat o blocare imediată a tuturor nominalizaților lui Biden pentru politica externă și au amânat adoptarea legii anuale de apărare cu luni bune, până în toamnă. Ulterior, publicația Politico a descris întoarcerea lui Biden pe tema celei de-a doua conducte rusești drept „acea decizie, probabil mai mult decât retragerea haotică a armatei din Afganistan, care a pus în pericol agenda lui Biden”, potrivit lui Seymour Hersh.

Washington-ului nu a fost clar cum se va poziționa Olaf Scholz, proaspăt numit cancelar al Germaniei. Cu câteva luni mai devreme, după căderea Afganistanului, Scholz a susținut public, într-un discurs la Praga, apelul președintelui francez, Emmanuel Macron, pentru o politică externă europeană mai autonomă– sugerând, în mod clar, mai puțină dependență de Washington

Prin urmare, atenția Administrației americane s-ar fi concentrat din nou pe Nord Stream. Atâta timp cât Europa rămânea dependentă de conductele pentru gaze naturale ieftine, Washington-ul se temea că țări precum Germania vor fi reticente să furnizeze Ucrainei banii și armele de care avea aceasta nevoie, pentru a învinge Rusia.

În acest moment tensionat, Biden l-a autorizat pe Jake Sullivan să reunească un grup interagenții, pentru a veni cu un plan. Toate opțiunile urmau să fie pe masă. Dar doar una va fi pusă în practică, își continuă investigația, Seymour Hersh.

„De-a lungul intregului scenariu”, i-ar fi dezvăluit sursa sa principală de informații, „unii care lucrează în CIA și Departamentul de Stat au spus: „Nu faceți asta”. Este o prostie și va fi un coșmar politic, dacă iese la iveală.”

Cu toate acestea, la începutul lui 2022, grupul de lucru al CIA ar fi  raportat grupului interagenții, al lui Sullivan: „Avem o modalitate de a arunca în aer conductele”.

Hersh:Ce a urmat, a fost uimitor. Pe 7 februarie, cu mai puțin de trei săptămâni înainte de aparent inevitabila invazie rusă a Ucrainei, Biden s-a întâlnit în biroul său de la Casa Albă cu cancelarul german, Olaf Scholz, care, după o oarecare ezitare, se afla acum, ferm, în echipa americană. La conferința de presă care a urmat, Biden a spus sfidător: „Dacă Rusia invadează…nu va mai exista un Nord Stream 2. Îi vom pune capăt.”

Cu douăzeci de zile mai devreme, subsecretara Nuland a transmis, în esență,  același mesaj, la un briefing al Departamentului de Stat, cu acoperire de presă redusă. „Vreau să fiu foarte clară astăzi”, a spus ea, ca răspuns la o întrebare. „Dacă Rusia invadează Ucraina, într-un fel sau altul Nord Stream 2 nu va continua”.

Potrivit sursei, unii dintre înalți oficiali ai CIA au stabilit că aruncarea în aer a conductei „nu mai poate fi considerată o opțiune secretă, deoarece președintele tocmai a anunțat că știm cum să o facem”.

Planul de a arunca în aer Nord Stream 1 și 2 a fost brusc retrogradat de la o operațiune sub acoperire, care impunea informarea Congresului, la una care a fost considerată o operațiune de informații extrem de clasificată, cu sprijin militar al SUA. Referitor la legalitate, sursa a explicat: „Nu mai exista o cerință legală de a raporta operațiunea în Congres. Tot ce aveau de făcut acum era doar să o facă – dar, totuși, trebuia să fie secret. Rușii au extraordinară supraveghere a Mării Baltice.”

Simpatii norvegiene

În ultimii ani de confruntare Est-Vest, armata SUA și-a extins foarte mult prezența în Norvegia. Pentagonul a creat locuri de muncă, prin contracte bine plătite, pe fondul unor controverse locale, investind sute de milioane de dolari pentru a moderniza și extinde instalațiile marinei și ale forțelor aeriene americane din Norvegia.

Norvegia a fost unul dintre semnatarii originali ai Tratatului NATO, în 1949, în primele zile ale Războiului Rece. Astăzi, comandantul suprem al NATO este Jens Stoltenberg, un anticomunist convins, care a fost prim-ministru al Norvegiei timp de opt ani, înainte de a urca în fruntea NATO, în 2014. Putem presupune că este o funcție inimaginabilă, fără suport american.

Norvegia avea și personal maritim cu generații de experiență în explorarea foarte profitabilă de petrol și gaze de adâncime.  De asemenea, se putea avea încredere că vor păstra misiunea secretă. Norvegienii s-ar putea să fi avut și alte interese. Distrugerea Nord Stream – dacă americanii ar putea reuși – ar permite Norvegiei să vândă mult mai mult din propriul gaz natural, către Europa, crede Hersh. Ceea ce s-a și întamplat, aceasta fiind o constatare ulterioară.

Marina norvegiană a găsit rapid locul potrivit, în apele puțin adânci ale Mării Baltice, la câteva mile de insula Bornholm din Danemarca. Norvegienii au avut și o soluție la întrebarea crucială, când ar trebui să aibă loc operațiunea.

În fiecare iunie, în ultimii 21 de ani, Flota a șasea americană, a cărei navă amiral are sediul în Gaeta, Italia, la sud de Roma, a sponsorizat un exercițiu important NATO în Marea Baltică, care a implicat zeci de nave aliate din întreaga regiune. Actualul exercițiu, desfășurat în iunie, ar fi cunoscut sub numele de Baltic Operations 22 sau BALTOPS 22. Norvegienii au propus aceasta, ca fiind acoperirea ideală pentru plantarea minelor.

Americanii au oferit un element vital: i-au convins pe planificatorii Flotei a șasea să adauge programului un exercițiu de cercetare și dezvoltare. Exercițiul a implicat Flota a șasea, în colaborare cu „centrele de cercetare și război” ale Marinei. Evenimentul pe mare urma să aibă loc în largul coastei insulei Bornholm, cu implicarea unor echipe NATO de scafandri care plantează mine și cu echipe concurente, care folosesc cea mai recentă tehnologie subacvatică, pentru a le găsi și a le distruge.

Casa Albă s-a îngrijorat însă, că un interval de două zile pentru detonarea bombelor ar fi prea aproape de sfârșitul exercițiului și ar fi evident că America a fost implicată. Așa că, potrivit sursei lui Hersh, s-ar fi venit cu  o nouă solicitare: „Pot oamenii de pe teren să vină cu vreo modalitate de a arunca conductele în aer mai târziu, la comandă?”

Theodore Postol, profesor emerit de știință, tehnologie și politică de securitate națională la MIT, și care a fost consilier științific al șefului operațiunilor navale ale Pentagonului, a spus, citat de Hersh, că exista o problemă cu care se confrunta grupul în Norvegia, din cauza întârzierii propuse: „Cu cât explozivii stau mai mult în apă, cu atât există un risc mai mare de apariție aleatorie, de vreun semnal care ar declanșa bombele.”

Mister și oportunitate

Imediat după explodarea gazoductelor, presa americană a tratat-o ​​ca pe un mister nerezolvat. Rusia a fost citată, în mod repetat, ca un probabil vinovat, dar fără a se stabili ulterior vreun motiv clar, pentru un astfel de act de autosabotaj. Câteva luni mai târziu, când s-a constatat că autoritățile ruse făceau estimări pentru costul reparației conductelor, New York Times a scris despre „teorii complicate, despre cine se afla în spatele atacului”. Niciun ziar american important nu a forat mai adânc.

Întrebat, la o conferință de presă în septembrie anul trecut, despre consecințele agravării crizei energetice din Europa de Vest, Blinken a descris momentul ca fiind unul potențial bun:

„Este o oportunitate extraordinară, de a elimina odată pentru totdeauna dependența de energia rusească și, astfel, de a îndepărta lui Vladimir Putin ideea energiei, ca mijloc de promovare a planurilor sale imperiale. Acest lucru este foarte important și oferă o oportunitate strategică extraordinară pentru anii următori, dar între timp suntem hotărâți să facem tot ce ne stă în putință, pentru a ne asigura că urmările tuturor acestor lucruri nu sunt suportate de cetățenii din țările noastre sau de pe mapamond”.

Mai recent, Victoria Nuland și-ar fi exprimat satisfacția față de dispariția noului gazoduct. Depunând mărturie la o audiere a Comisiei de Relații Externe a Senatului, la sfârșitul lunii ianuarie, ea i-ar fi spus senatorului Ted Cruz: „La fel ca tine, și eu cred că Administrația este foarte mulțumită să știe că Nord Stream 2 este acum, așa cum îți place să spui, o bucată de metal pe fundul mării.”

Citatele din Blinken și Nuland aparțin jurnalistului american, căruia îi acordăm încrederea vizavi de documentarea de presă.

Despre autor

Seymour Myron „Sy” Hersh (născut la 8 aprilie 1937 în Chicago, Illinois) este un jurnalist de investigație american. El a colaborat regulat la revista săptămânală, The New Yorker, până în 2015. Seymour Hersh a devenit faimos, în întreaga lume, în 1969, pentru că a dezvăluit crimele de război ale armatei SUA în masacrul de la Mo Lai, din timpul războiului din Vietnam.

În 2004, el a publicat despre scandalul torturii armatei americane în închisoarea Abu Ghraib din Irak, în timpul celui de-al treilea război din Golf.

Alte investigații de presă publicate sunt despre Afacerea Lavelle, scandalul Watergate, bombardarea secretă a Cambodgiei, răsturnarea guvernului în Chile, operațiunea CHAOS a CIA, programul de arme nucleare al Israelului, războiul din Liban în 2006, uciderea lui Osama bin Laden, atacul cu gaz otrăvitor în Siria, din 2017.

În anul 1970, Hersh a primit Premiul Pulitzer pentru Reportaj Internațional, urmat de alte importante premii pentru jurnalism, printre care  Premiul Ridenhour Courage (2005) și Premiul Sam Adams pentru integritate (2017).

Potrivit Wikipedia, investigațiile sale recente, inclusiv cele despre uciderea lui Osama bin Laden și atacurile cu gaz otrăvitor din Siria, au fost subiect de critici: https://de.wikipedia.org/wiki/Seymour_Hersh.

Notă: Articolul a apărut și în HotNews.