O gheretă în care se preparau langoși a luat foc în această dimineață, incendiul fiind urmat și de o explozie.
În această dimineață, în jurul orei 6.30, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la o gheretă cu langoși, în municipiul Arad, pe strada Câmpul Liniștii.
Pentru misiune au fost dislocate forțe și mijloace din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad cu o autospecială de stingere cu apă și spumă încadrată cu 6 subofițeri.
La sosirea echipajului, incendiul se manifesta generalizat la intreaga gheretă, flăcările fiind întreținute și de o butelie care a explodat în interior. Incendiul a fost lichidat prompt, în aproximativ 30 de minute. Din fericire nici o persoană nu a fost rănită
În incendiu a ars integra gheretă pe o suprafață de aproximativ 25 de metri pătrați.
Potrivit pompierilor, incendiul a izbucnit din cauza unei tigăi cu ulei încins peste care s-a aruncat apă.
Foto deschidere: Arhivă, caracter ilustrativ
Foto text: ISU Arad
Lasă un comentariu