Expoziția itinerantă „Recycle Your Technology” se va deschide astăzi la Muzeul de Artă Arad, cu vernisajul de la ora 17.
În cadrul acesteia, artiștii Dorian Bolca, Sergiu Doroftei, Denis Flueraru și gH. [ d s l x ] vor prezenta publicului patru instalații multimedia și sonore.
De la 18, tot în cadrul vernisajului, va începe Recycle Talks unde îi vom avea ca invitații speciali pe Adi Manu (Eco Positive) – Reprezentant al partenerului Eco Positive și prin via Zoom pe Alexandra Arnatu și Ada Lungu (Asociația Volens, Patrula de Reciclare). Alexandra Arnatu și Ada Lungu fac parte din Asociația Volens, care a implementat și continuă să dezvolte programul național de educație de mediu Patrula de Reciclare. Prin intermediul acestuia, susțin copiii și tinerii din toată țara să-și dezvolte abilități emoționale și sociale esențiale prin proiecte de educație non-formală și voluntariat dedicate protejării mediului înconjurător.
Expoziția „Recycle Your Technology” se va desfășura în perioada 21 iunie – 21 iulie 2024. Locație: Muzeul de Artă Arad, Str. Gh. Popa de Teiuș 2 – 4, etaj II, Sala Ovidiu Maitec.
Lasă un comentariu