Impresionanta Cameră de arme și Arsenalul orașului Sibiu vor putea fi admirate, în perioada următoare, de către publicul arădean.
Complexul Muzeal Arad în colaborare cu Muzeul Național Brukenthal Sibiu invită arădenii în perioada 13-29 mai 2016, la o impresionantă expoziție de arme albe și de foc din colecția sibiană.
Expoziția Arsenalul și Camera de arme a orașului Sibiu, perioada medievală și modernă, secolele XV-XIX va fi deschisă la Sala ”Clio” a Complexului Muzeal Arad, situată pe str. Horia, nr. 10, începând de vineri, 13 mai, orele 13.00, până duminică, 29 mai a.c.
Colecţia de Arme şi armuri a Muzeului Naţional Brukenthal este una din cele mai importante colecţii publice de acest gen din România şi cea mai mare din Transilvania, cuprinzând peste 3.200 de piese aflate în colecția muzeului de istorie „Casa Altemberger” a Muzeului Naţional Brukenthal.
Printre cele 130 de piese care vor fi aduse la Arad se regăsesc arme albe: suliţe, halebarde, arbalete; arme de foc cu mecanisme primitive de dare a focului precum archebuzele sau puştile cu fitil, puştile şi pistoalele cu cremene, dar şi piese de echipament militar, menite să întregească spectrul militar prezentat de expoziţie.
Piesele expuse la muzeul arădean (coifuri, cămăşi de zale, scuturi şi arbalete din secolul al XV-lea realizate în atelierele din Transilvania, cuirase-pieptar, halebarde şi suliţe din secolul al XVI-lea, muschete, puşti cu fitil şi pistoale cu cremene din secolele XVII-XVIII, dar şi săbii de cavalerie şi puşti moderne, din secolul al XIX-lea), cărora li se adaugă câteva reproduceri cu imagini de epocă ale turnurilor şi porţilor sibiene care aparţineau breslelor de meşteşugari, ilustrează evoluţia sistemului de apărare, a armamentului şi echipamentului militar din Sibiul medieval şi modern.
Unul din cele mai importante documente, ce atestă preocuparea constantă a instituţiilor cu privire la sistemul defensiv, îl constituie inventarul armamentului primit de Conrad Hass, din perioada 2 martie 1552 – 2 iulie 1555, prin care se atestă existenţa în Arsenal a unui număr impresionant de piese de armament: 45 de tunuri, 2 mortiere, 186 de archebuze duble, 1327 de archebuze de jumătate şi puşti de mână, 5191 de suliţe.
Toate piesele de armament şi echipament militar s-au păstrat în Arsenalul oraşului, în turnurile de apărare, dar şi în panopliile patriciatului sibian și au format într-o etapă ulterioară nucleul Camerei de arme a oraşului (Städtische Rüstkammer), înfiinţat în 1872 sub atenta coordonare a lui Carol Platz, comisar al primăriei Sibiului.
Expoziția reprezintă principala atracție a Nopții Muzeelor, eveniment ce se va desfășura la Arad, sâmbătă, 21 mai, între orele 20.00-02.00.
Programul de vizitare al expoziției:
Marți-Duminică: orele 09.00-17.00, Luni – închis
Sâmbătă, 21 mai, orele 20.00-02.00 (NOAPTEA MUZEELOR 2016).
Curator: dr. Anca Nițio, muzeograf – Muzeul Național Brukenthal Sibiu.
Lasă un comentariu