Falcă şi Pistru, luaţi la bani mărunţi de preşedintele PC Arad

Falcă şi Pistru, luaţi la bani mărunţi de preşedintele PC Arad

Mircea Purcaru, preşedintele PC Arad, i-a luat la ţintă astăzi, într-o conferinţă de presă, pe Gheorghe Falcă, primarul Aradului, şi pe deputatul Eusebiu Pistru.

Parlamentarul a fost cel dintâi taxat, pentru declaraţiile de zilele trecute în legătură cu gradul de absorbţie a fondurilor europene. „Domnul Pistru ne vorbeşte despre gradul redus de absorbţie a fondurilor europene, dar uită cu desăvârşire faptul că administraţia PDL centrală, cu ministrul pe care l-au avut la Fonduri Europene, nu a reuşit decât un procent de absorbţie de 11 la sută, în timp ce USD (n.r. – iniţial, USL) a reuşit să aducă acel procent spre 40 la sută. În cinci ani de guvernare, PDL a avut un grad de absorbţie de 11 la sută iar în doi ani USD a reuşit încă de trei ori atât”, a spus Mircea Purcaru.

Acesta a adăugat: „Este vorba despre un tupeu maxim în a acuza, considerând că noi suntem tâmpiţi şi am uitat cu desăvârşire acele timpuri, când guverna PDL”.

Liderul PC a trecut apoi la Gheorghe Falcă şi „o altă prostie”, referitoare la Cetatea Aradului. „A spus că vrea să organizeze un referendum pentru trecerea cetăţii la municipalitate. E o prostie, pentru că nu cetăţenii Aradului decid acest lucru. În mintea domniei sale vrea să suprapună referendumul cu alegerile prezidenţiale, să işte confuzii şi să atragă ceva voturi de la cei mai puţin informaţi”, a explicat Mircea Purcaru, acuzându-l pe primar şi pentru faptul că în privinţa cetăţii  „a dat o căruţă de bani pe un studiu de fezabilitate care nici măcar nu e realist”.

Acesta a adăugat că nici măcar în perioada guvernării PDL, când Aradul a avut miniştri, cetatea nu a putut fi transferată municipalităţii, explicând că lucrurile sunt cât se poate de simple: „Armata a solicitat un spaţiu adecvat, să mute acolo batalionul din cetate. Până acând acel spaţiu nu va fi amenajat nu va putea fi făcută nici o trecere a cetăţii la municipalitate”.

  1. atentie dle Purcaru ca acesti indivizi nu pot fi luati la bani marunti, ca nu au asemenea bani. ei au doar milioane de euro 🙂

    Raspunde
  2. Nu v-ati saturat sa vorbiti despre trecut?
    Relatati-ne despre realizarile voastre;sunteti de 2 ani la putere si pute locul unde stati!
    Sunteti disperati ca taticul PCR a intrat la puscarie si intrati in anonimat?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.