Evenimentul dedicat copiilor, „Farmecul Copilăriei“, ediția 2021, va fi organizat în curtea Muzeului Preparandiei, din municipiul Arad, prima întâlnire cu cei mici fiind programată sâmbătă, 12 iunie, între orele 10.00 și 13.00.
Organizatorii au ales acest spațiu ca o alternativă la Parcul „Aventura Voinicilor“ din oraș, pentru a reuși să respecte prevederile legale în vigoare, respectiv distanțarea socială și limitarea numărului de participanți.
Astfel, până la ridicarea restricțiilor impuse pe perioadă stării de alertă, evenimentul „Farmecul Copilăriei“, în curtea Muzeului Preparandiei.
Din program nu vor lipsi atelierele creative, jocurile, concursurile dar şi multe alte activităţi potrivite pentru cei mici.
Intrarea la eveniment este liberă, însă se va face pe bază de rezervare.
Vă rugăm să rezervați locurile prin SMS la numărul de telefon 0735.616.700 sau printr-un mesaj pe pagina de facebook/farmecul copilariei.
Evenimentul este organizat de Centrul Municipal de Cultură Arad.
Lasă un comentariu