UPDATE/ Femeie moartă pe Calea Romanilor

UPDATE/ Femeie moartă pe Calea Romanilor

O femeie a murit după ce a căzut de la etaj pe Calea Romanilor din Arad.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Arad, în această dimineață, în jurul orei 10,15, echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului de Pompieri Arad a fost solicitat să intervină pentru acordarea primului ajutor medical unei persoane care ar fi căzut de la etajul unui bloc de locuințe din municipiul Arad, Calea Romanilor. Din nefericire, victima, o femeie în vârstă de aproximativ 75 de ani, a suferit leziuni incompatibile cu viața, decesul fiind constatat de medicul echipajului.

Cazul a rămas în atenția autorităților abilitate pentru cercetări ulterioare, transmite ISU Arad.

UPDATE/ „La data de 4 martie, în jurul orei 10.40, polițiștii arădeni au fost sesizați despre faptul că, pe trotuar, în fața imobilului de pe Calea Romanilor 17 – 19, este o persoană decedată. După efectuarea cercetării la fața locului, trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală, în vederea stabilirii cauzei decesului. Este vorba de o femeie de 74 de ani, din Arad. Nu sunt suspiciuni cu privire la săvârșirea unei fapte penale.”, informează Inspectoratul de Poliție Județean Arad.

Foto: Arhivă, caracter ilustrativ

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.