O arădeancă a apelat la ajutorul polițiștilor după ce a fost strânsă de gât și amenințată cu cuțitul de concubin. Agresorul a fost evacuat din locuință.
Polițiștii Biroului de Ordine Publică au emis un nou ordin de protecție provizoriu. Mandatul a fost emis pe numele unui bărbat de 53 de ani, din Arad, care, în nopatea de 7 spre 8 martie, și-ar fi strâns concubina de gât și ar fi amenințat-o cu un cuțit.
Polițiștii, solicitați prin 112, au evaluat situația și au emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, evacuând agresorul din locuință. De asemenea, acesta are interdicție de a se apropia de victimă la o distanță mai mică de 50 de metri.
Oamenii legii continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violență în familie.
Foto: Arhivă
Lasă un comentariu