Un polițist aflat în timpul liber împreună cu un arădean au prins un hoț care a tâlhărit o femeie în plin centrul Aradului.
Tâlhăria a avut loc joi seara, pe Bulevardul Revoluției. Potrivit polițiștilor, un tânăr de 20 de ani, din Arad, a smuls o poșetă din mâna unei femei, pe Bulveradul Revoluției din municipiu, după care a fugit. Scena a fost observată de un polițist care se afla în zonă la momentul respectiv. Acesta împreună cu un alt bărbat au pornit în căutarea făptașului.
„Polițistul Sebastian Burnaz, din cadrul Secției nr. 2 Micălaca, aflat în timpul liber, a văzut cele întâmplate și fără să stea pe gânduri a fugit după agresor, reușind să transmită între timp colegilor cele întâmplate. În sprijinul polițistului care urmărea agresorul a venit și un cetățean arădean, Petrișor Cîrlan, și împreună l-au urmărit pe cel care fugea. Acesta a abandonat poșeta și a încercat să dispară printre blocurile și vegetația bogată din zonă. La scurt timp după cele întâmplate, agresorul a fost depistat și identificat de o patrulă de ordine publică, pe strada Ineu din municipiu, fiind recuperate și bunurile persoanei vătămate”, precizează purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat magistraților Judecătoriei Arad cu propunere de arestare preventivă. Acesta este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Foto, rol ilustrativ: pixabay.com
Lasă un comentariu