Festivalul Filmului Francez se numără printre manifestațiile culturale care își mențin în mod excepțional şi ediția din 2020.
Festivalul propune 18 filme franceze inedite pe marile ecrane din opt orașe ale României. Este vorba despre Arad, București, Cluj-Napoca, Iaşi, Timişoara, Braşov, Brăila şi Suceava, unde se va desfăşura festivalul în perioada 23 septembrie – 4 octombrie 2020.
La Arad, Festivalului Filmului Francez va avea loc în perioada 1 – 4 octombrie 2020, la cinematograful Arta.
„A 24-a ediţie a festivalului se desfăşoară sub motto-ul „Le film français au féminin” (Filmul francez la feminin) şi le aduce în prim plan pe realizatoarele de film din Franța începând de la cele debutante şi până la nume contemporane confirmate ca Céline Sciamma, Alice Winocour, Agnès Varda, cât şi figuri care au marcat istoria cinematografiei, precum Nelly Kaplan și Alice Guy. Actriţele franceze, mai mult sau mai puţin cunoscute publicului român, figurează la loc de cinste în programul propus, de la celebra Catherine Deneuve până la Anais Demoustier, laureată a premiului César pentru cea mai bună actriţă în 2020. Nu în ultimul rând, filmele vor aduce în faţa spectatorilor personaje feminine remarcabile, aflate în centrul unor poveşti de neuitat”, precizează organizatorii.
Potrivit acestora, filmele din această ediţie sunt împărţite în trei secţiuni: Focus tineri regizori, care aduce în prim plan noul val de cineaști aflaţi la primul sau al doilea lung-metraj, Panorama filmelor franceze ale anului, premiate în festivaluri prestigioase sau plebiscitate de public și Săptămâna Cahiers du Cinéma: vive les insoumuses!, concepută de criticul de film Joachim Lepastier ca un omagiu adus muzelor nesupuse – în franceză „les muses insoumises” – aflate atât în spatele camerei, cât şi în faţa acesteia.
Programul proiecțiilor:
Joi, 1 octombrie
19,00 TU MERITES UN AMOUR/Hafsia Herz/1h35m
21,30 L’ADIEU À LA NUIT/r.André Téchiné/1h43m
Vineri, 2 octombrie
19,00 TOUT CE QU’IL ME RESTE DE DE LA
RÉVOLUTION/r.Judith Davis/1h28m
21,30 CAMILLE/r.Boris Lojkine/1h30m
Sâmbătă, 3 octombrie
19,00 ALICE ET LE MAIRE/r. Nicolas Pariser
21,30 REVENIR/r.Jessica Palud/1h17m
Duminică, 4 octombrie
19,00 REBELLES/r.Allan Mauduit/1h28m
21,30 UN DIVAN À TUNIS/r.Manele Labidi /1h28m
Toate filmele sunt în franceză, subtitrate în limba română.
Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la adresa cinemaartarad@gmail.com sau la numărul de telefon 𝟬𝟮𝟱𝟳/𝟮𝟴𝟬𝟱𝟮𝟲 și este gratuit, în limita locurilor disponibile.
Lasă un comentariu