La castelul de la Macea a avut loc, la sfârşitul săptămânii trecute, în zilele de 1 şi 2 iulie, cea de a IX-a ediţie a „Festivalului Părădăicilor”.
Organizatorii au numărat peste 7000 de participanţi duminică, în cea de a doua zi a evenimentului, după ce sâmbătă, în prima zi, peste 120 de pasionaţi s-au întrecut la un concurs de biciclete.
Au fost două zile de mare sărbătoare la Macea, cu: sport, expoziţie de legume (în primul rând roşii), fructe, plăcinte tradiţionale precum şi alte produse care i-au încântat pe cei prezenţi. Nu a lipsit bulionul, cu tot felul de mirodenii, dar nici mâncărurile gătite la ceaun.
Ca de fiecare dată, de la Macea nu au lipsit politicienii şi reprezentanţi de la vârful administraţiei judeţene, care au făcut obişnuitele băi de mulţime.
Una peste alta, numărul mare de participanţi vine să răsplătească eforturile organizatorilor, între care cele mai mari eforturi le-au depus reprezentanţii Asociaţiei pentru Conservarea Culturii în Mediul Rural, cei ai Centrului Cultural Judeţean, ai Primăriei Macea şi ai Clubului Sportiv Experiența Multisport.
ORGANIZATORI:
Clubul Sportiv Experiența Multisport
Primăria Macea
Consiliul Local Macea
Asociaţia pentru Conservarea Culturii în Mediul Rural
Consiliul Judeţean Arad
Centrul Cultural Județean
Asociaţia Millennium Center
PARTENERI:
Info Point Macea, NewsAr.ro, Parohia Ortodoxă Macea, Universitatea de Vest Vasile Goldis
SPONSORI:
PromoRED, ProManiac, Century Bike, Absolute Live, Boost.
Lasă un comentariu