În localitatea Chitighaz, Ungaria, unde trăieşte o importantă comunitate etnică românească, s-a desfăşurat a X-a ediţie a tradiţionalului “Festival al pogăcițelor“.
La manifestările cultural-artistice a participat și consulul general al României la Gyula, Vasiloni Trandafir Florin.
În ziua de 13 august, manifestarea a cuprins un program artistic românesc pe durata întregii zile. Cuvânte de salut au fost transmise sutelor de participanți de către Maria Kalcso, primarul localităţii Chitighaz; Alexandru Fina, președintele Autoguvernării Românești din Chitighaz; Zalay Mihali, președintele Consiliului Județean Bekes; Gyula Vantara, deputat în Parlamentul Ungariei; Traian Cresta, purtător de cuvânt al românilor din Ungaria în Parlamentul Ungariei; Tiberiu Juhasz, președintele Autoguvernării pe Țară a Românilor din Ungaria (AȚRU), Eugen Gagea, reprezentant al Universității „Vasile Goldiș“ din Arad ș.a. Au mai participat Varju Laszlo, deputat în Parlamentul Ungariei; Budai Miklós, adjunct al şefului de departament în cadrul Cancelariei premierului Ungariei; Gheorghe Ardelean, consilier județean în CJ Bekes, etnic român din Chitighaz ș.a.
Excelenţa sa Florin Vasiloni, consulul general al României la Gyula, a salutat autorităţile prezente la eveniment, cât şi sutele de participanţi, îndemnându-i totodată pe românii din Ungaria să își păstreze valorile și tradiția.
Programul manifestărilor a cuprins printre altele, binecuvântarea pâinii (un serviciu religios celebrat de către pr. Florin Olteanu, parohul ortodox al Chitighazului, protopop de Gyula și de către preotul paroh al aprohiei romano-catolice din localitate); programe artistice, prezentate de artiști din Ungaria și România. Au prezentat programe elevii școlii din Chitighaz și formația „Doina Bihorului“ din Gyula, condusă de Gheorghe Gros. Din România au evoluat formaţiile „Dor și Cânt” din Peștișani, judeţul Gorj (comuna natală a marelui artist Constantin Brâncuși), şi grupuri folclorice, însoțite de reprezentanți ai autorităților locale din Bistrița (jud. Bistrița-Năsăud), Chişineu-Cris, Șicula şi Socodor, judeţul Arad.
Pe durata manifestării, publicul a putut admira o triplă expoziție, la Casa de Cultură din Chitighaz: o expoziţie de goblenuri, realizată de către Anca Becan (jurnalist al publicației „Foaia Românească“), o expoziție de carte românească, dar și o expoziție de fotografii care reliefează trecutul și prezentul localității Chitighaz. Manifestările au mai cuprins cuprins printre altele lansarea cărții „Ketegyhaya – Chitighaz“, scrisă de prof. Maria Sarca Zombai, un concurs gastronomic tradiţional, expoziţii de obiecte tradiţionale ale locuitorilor din Chitighaz, concursuri sportive etc.
Lasă un comentariu