Festivalului Internaţional de Teatru Nou continuă astăzi cu alte două spectacole din București

Festivalului Internaţional de Teatru Nou continuă astăzi cu alte două spectacole din București

Cea de-a șaptea ediție a Festivalului Internaţional de Teatru Nou (FITN) de la Arad este în plină desfășurare.

21 de spectacole de teatru produse de companii de stat sau independente din România și un spectacol invitat din Franța au trecut sau vor trece pragul teatrului arădean. Evenimentul este organizat de Teatrul Clasic „Ioan Slavici” din Arad, în parteneriat cu Primăria Arad și Consiliul Local Arad.

Festivalul continuă astăzi cu două spectacole din București, după ce miercuri au putut fi vizionate alte două spectacole prezentate de trupe din capitală.

Așadar, joi, 16 mai, de la ora 19, în Sala Mare, Tudor Chirilă și Mihaela Sîrbu vor veni special de la București pentru a ne introduce „In a Forest Dark and Deep” de Neil LaBute, spectacol de Iarina Demian, o co-producție unteatru, București & ArtEst Foundation.

Doi frați marcați de o relație disfuncțională se reîntâlnesc după o lungă perioadă de timp. Ceea ce ar fi trebuit să fie o simplă golire a unei case care urma să fie închiriată devine un război în toată regula, un rechizitoriu al eșecurilor. Dar acesta nu este decât fundalul pe care se desfășoară adevărata poveste: nici unul dintre frați nu este ceea ce pare a fi iar pe măsură ce trece timpul aflăm că miza întâlnirii lor este una ce ține de un adevăr care nu poate fi rostit, cu atât mai greu de acceptat.

Ziua de joi, 16 mai, se va încheia cu spectacolul „Taximetriști” de Bogdan Theodor Olteanu și Adrian Nicolae (co-producție TETA și Apollo111 Teatrul, București) programat de la ora 21.00, în Sala Studio.

Doi taximetriști în timpul unei ture de noapte bat străzile Bucureștiului împreună cu o mână de clienți. Ar trebui să fie o noapte obișnuită, dar nu e, pentru că suntem la teatru. Așa că avem întâlniri și întâmplări care ar trebui să le schimbe viața.

„Avem multe întâlniri în aceste zile la FITN 7 pe care nu trebuie să le ratăm. Sunt întâlniri care ne pot schimba atitudinea față de lume și față de celălalt. Ne pot dezvălui celălalt EU, ne pot face mai NOI. Haideți la Festival, căci este despre NOI”, precizează organizatorii.

Foto credit: Adi Bulboacă, Cătălin Georgescu

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.