Prima ediție a Arad Open Air Festival a adus la Arad artiști precum Groran Bragovic, Atb, Nervo, Vama, Jonathan Band, Mahmut Orhan, Almund, Vanotek, Subcarpați și mulți alții. 30 000 de oameni au avut parte de muzică balcanică, electronică și alternativă, de spectacole de lumini, show-uri pirotehnice și multe momente speciale. Festivalul a fost îndrăgit atât de public, cât și de către artiștii care s-au declarat încântați de conceptul evenimentului și spațiul de desfășurare al acestuia, Aeroportul Internațional din Arad.
Goran Bregovic a oferit un spectacol memorabil, în ritmurile balcanice care l-au consacrat. Publicul numeros a cântat și a dansat fără oprire pe fiecare melodie a artistului și a band-ului său. Melodii cunoscute precum Bella Ciao, Kalashnikov, Ederlezi, au reprezentat pentru mii de oameni motive de bucurie, zâmbete și horă. Artistul sârb, alături de Wedding and Funeral Band, a oferit un final impresionant festivalului.
Tot în cea de a treia seară, cei prezenți au avut parte de concertul plin de energie al celor de la David and The Six Martini, care de șase ani încântă fanii cu cover-uri celebre. În continuare, publicul s-a bucurat de acordurile rock ale celor de la Jonathan Band. Trupa originară din Croația sparge limitele geografice și barierele lingvistice încă din 2013.
Seara a continuat cu concertul celor de la Vama, una dintre cele mai apreciate trupe românești. Un mix de melodii noi și vechi, pasiune și nostalgie, zâmbete și energie, reprezentația a fost cu siguranță una de ținut minte. Comunitatea de fani din vestul țării a cântat alături de trupă melodii precum „18 ani” sau „Perfect fără tine”.
Diversitatea muzicală, spectacolele de lumini și locația evenimentului au oferit celor prezenți o experiență completă. Conceptul evenimentului a scos în evidență bucuria zborului. Setup-ul festivalului, mesaje transmise de „căpitan”, numele scenelor și locația acestora sunt printre lucrurile care alcătuiesc personalitatea unică a festivalului.
De toate acestea s-au declarat încântați atât participanții, cât și artiștii. Invitații de talie internațională au fost impresionați mai ales de backstage-ul dedicat artiștilor, situat în incinta aeroportului, în spații precum rampa de bagaje, dar și de integrarea celorlalte elemente specifice zborului precum sala de așteptare sau zona de check-in.
Organizatorii au transmis, la final, un mesaj de mulțumire participanților, invitându-i la o revedere în 2019, la cea de a doua ediție a Arad Open Air festival.
Informații despre festival sunt disponibile pe www.openairfestival.ro, pagina de Facebook a festivalului, https://www.facebook.com/aradopenair/ și pagina de Instagram – https://www.instagram.com/aradopenair/.
Organizatori: Primăria Arad prin Centrul Municipal de Cultură Arad, Centrul de Excelență Arad, AOA Agency și Neverland Place.
Lasă un comentariu