Florin Galiș: Guvernul ZERO a băgat România într-o fundătură

Florin Galiș: Guvernul ZERO a băgat România într-o fundătură

De peste un sfert de secol România se străduie să devină o țară cu adevărat europeană. Și pare că se învârte într-un cerc vicios, fără să învețe ceva din greșelile trecutului. Instalat cu surle și trâmbițe după tragedia Colectiv, Guvernul tehnocrat Cioloș aprindea anumite speranțe de schimbare în bine a situației. Acum, la un an de la instalare, putem spune cu certitudine că vorbim despre speranțe deșarte, afirmă Florin Galiș, președintele organizației municipale a ALDE, candidat la Senat la alegerile parlamentare din 11 decembrie.

„Investițiile, atragerea fondurilor europene, ar fi trebuit să reprezinte principalele priorități și preocupări ale cabinetului condus de Dacian Cioloș. Domnia sa, însă, a dovedit incompetență respectiv ineficiență în ceea ce privește absorbția banilor europeni. De altfel, însăși Comisia Europeană – prin intermediul comisarului european pentru Politica Regională, Corina Crețu – a confirmat o realitate extrem de gravă: mai exact, cifra ZERO la nivelul de rambursare pentru Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul european pentru pescuit și afaceri maritime, corespunzând perioadei 2014 – 2020”, afirmă Galiș, concluzionând: „Este limpede, așadar, că Guvernul ZERO a băgat România într-o fundătură. Cu toate acestea, premierul actual continuă să fie susținut și propus de parte a partidelor politice, în frunte cu PNL”.

Având în vedere toate acestea, Florin Galiș a adpugat: „Probabil este vorba despre o lipsă acută de soluții. Doar așa poate fi explicată susținerea acordată șefului unui cabinet ce a lăsat mult de dorit în activitatea sa. Deși așteptările erau foarte mari, practic se poate concluziona că Guvernul Cioloș a eșuat lamentabil în domeniul fondurilor europene iar România a pierdut un an prețios. Misiunea ALDE va fi să repare prejudiciile provocate prin incapacitatea și lipsa de rezultate a tehnocraților peneliști”.

  1. Multa vorbarie in van si nimic demonstrat in realitate , asta este acest Galis , insul care a prapadit Sanevitul aradean si e mare specialist in prefacatorie si intriga , din pacate profund daunatoare pt. ALDE Arad !!!

    Raspunde
  2. MA IARA TE-A ADUS MICHIDUTA PE AICI!!!!!!!!!!!

    Raspunde
  3. cum dracu sa mearga lucrurile bine in arad cand omul asta se plimba prin partide ca limba prin gura.

    Raspunde
  4. Galis=ZERO SI BARAT

    Raspunde
  5. Tu ai invatat ceva din greselile tale?????????????????????????????????????????????????????

    Raspunde
  6. Si tu faci parte din „incapacitatea și lipsa de rezultate a tehnocraților peneliști”.

    Raspunde
  7. Ne-am saturat de lepre ca tine,dute invartindu-te cu gandul ca le faci un bine aradenilor.Nu maipierde vremea

    Raspunde
  8. pleaca FUNDATURA!!!!!!!! FA UN BINE ARADENILOR!!!

    Raspunde
  9. PAPAGAL MINCINOS……DE RESTUL CARAMELE

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.