Florin Galiş, preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad, a declarat că nu este normal ca demisionarii din conducerea centrală, în frunte cu Crin Antonescu, să ia decizii majore în privinţa viitorului partidului, potrivit Agerpres.
„Având în vedere că peste doar două săptămâni se va desfăşura un Congres extraordinar al PNL, cred că ar trebui aşteptat până atunci. Consider că, la Congres, reprezentanţii liberalilor din întreaga ţară vor trebui să decidă asupra viitorului partidului, viitor care, în opinia mea, ar trebui să meargă fie spre o refacere a unei alianţe politice cu PSD, care să se cheme USL sau altfel, fie către o coagulare a Dreptei în jurul unui pol care să fie PNL”, a susţinut Florin Galiş.
De asemenea, acesta nu consideră oportună aderarea europarlamentarilor liberali la PPE, lucru ce ar presupune plecarea din ALDE. „Nu ştiu dacă ce a generat această idee a domnului Crin Antonescu. Nu cred că PNL ar trebui să părăsească ALDE, grup politic unde a fost tratat cu mare respect dintotdeauna, pentru a adera la PPE, datorită unor interese conjuncturale necunoscute mie, doar pentru că grupul popularilor europeni este tare la acest moment. Cred că în cadrul congresului va fi reabordată şi această problemă, chiar dacă s-a luat o hotărâre în acest sens luni, în cadrul Delegaţiei Permanente a partidului”, a conchis Florin Galiş.
Sursa: Agerpres
Felicitarii putini liberali au curajul s-a spuna ce gandesc
… dar ce gandeste domnul Galis ? Aici spune ca nu este de acord si se duce la televiziune unde spune ca este de acord … deci … ce gandeste? … sau gandeste? … de fapt nu-i pasa decat de interesele proprii. Aseara intrebat daca este de acord cu fuziunea cu PDL a spus ca toti cei care nu sunt de acord sunt liberi sa plece … ca lumea-i mare … cu referire la seful dumnealui direct dl Cristina …. deci unde este verticalitatea? Da, domnul Galis este foarte curajos, dar isi foloseste curajul numai si numai sa-i urmareasca si sa-si atinga interesul propriu si meschin fara niciun pic de verticalitate si fair play nici macar pt cei care l-au sustinut si inca il sustin (presedintele organizatiei judetene )
Nenea asta le spune celor care nu sunt de acord cu asocierea cu Falca ca sunt liberi sa plece….? Adica un sef de partid ce se revendica a fi democratic face apel la o abordare de tip sovietic: eu sunt mare, tu esti mic, eu sunt tare, tu esti slab, eu fac ce vreau eu tu la fel sau date dracului!
Atitudinea asta bolsevica, caracteristica PSD o exerseaza unul care si-a depus mandatul, adica unul care nu ar trebui sa fie nici mare si nici tare, unul care ar trebui sa-si dea demisia si nu sa ne abureasca cu o situatie tranzitorie care poate fi transata numai de Biroul judetean, unde are majoritate, el cu pretenarii lui. Depunerea mandatului catre un for unde are influenta hotartoare este o forma de aburire a electoratului, in care el se da responsabil fara sa spuna ca sanctionarea lui depinde tot de el.
Privind optiunea lui Neica Nimeni (el fiind un fel de auto-demis) de a se alia cu Falca, trebuie mentionat ca se inscrie in singura lui sansa de se face placut, facand servicii stabilor de la centru, pentru a-si salva curutu lui propriu si personal. El este in fata optiunii de a fi in acord cu votantii liberali din Arad sau de a fi de acord cu sefii lui. Faptul ca postul lui depinde de sefii lui si nu de electorat il determina sa fie atat de categoric si abuziv in a aproba pozitionarea intregului PNL Arad sub talpile lui Falca.
Domnule Galis,chiar o sa aveti obrazul atat de gros incat sa cereti votul alegatorilor dupa ce fuzionati cu Falca & co. ?