Cunoscutul actor Florin Piersic vine la Arad, în cadrul proiectului Centrului Cultural Judeţean „Întâlniri cu personalităţi”, cu o conferinţă de excepţie, „Florin Piersic, pur și simplu”.
Evenimentul va avea loc la Teatrul Clasic „Ioan Slavici” în data de 31 octombrie, începând cu ora 19. Intrarea este liberă în limita locurilor disponibile. Este interzis accesul copiilor sub 7 ani.
Publicul va avea parte de o seară de neuitat în compania binecunoscutului actor care, pe lângă povești adevărate din viața sa, relatate cu hazul binecunoscut, va recita poeme, va interpreta melodii care i-au marcat tinerețea și va susține momente de măiestrie actoricească. Și pentru ca regalul să fie complet, spectatorii vor viziona înregistrări inedite din arhiva personală a marelui actor, înregistrări care nu au mai fost făcute publice, din primele emisiuni de televiziune și din primele filme care poartă semnătura „Florin Piersic”.
„Voi susţine un recital care nu vrea să arate decât de ce, cum, în ce fel, când am devenit eu actor, şi cum s-au petrecut lucrurile pe parcursul anilor. Am să rostesc nu numai întâmplări adevărate din viaţa mea, ci şi poezii, cântece care m-au marcat, şi mai mult decât atât, veţi vedea filmări inedite din arhiva mea personală, legate de filmele şi de emisiunile de televiziune pe care le-am făcut.Aștept spectatorii la o discuţie faţă în faţă. Am numit acest recital de actor, Florin Piersic, pur şi simplu…!”, spune actorul Florin Piersic (foto) despre spectacol.
Marele actor Florin Piersic s-a născut la 27 ianuarie 1936, la Cluj, din părinți bucovineni (mama – originară din Valea Seacă, tatăl – medic veterinar, originar din Corlata). Și-a petrecut copilăria în Corlata, Pojorâta și Cajvana, apoi în Cernăuți și, ulterior, la Cluj-Napoca, unde a urmat Liceul de băieți nr. 3.
A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1957, iar spectacolul de absolvire a fost „Peer Gynt”, de Henrik Ibsen. La doi ani după absolvire, a debutat pe scena Teatrului Național din București, obținând rolul principal în „Discipolul diavolului”. Au urmat „Tragedia optimistă„, „Oameni și șoareci” sau „Orfeu în Infern”, piese care au scos în evidență talentul și naturalețea actorului. De-a lungul anilor, a interpretat zeci de roluri pe scena Naționalului bucureștean, în piese ca „Act venețian”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Gaițele”, „Idiotul”, „Logodnicele aterizează la Paris”, „Cartea lui Ioviță”.
Celebritatea și popularitatea actorului au venit nu doar din rolurile de pe scenă, ci și din cele de pe marele sau micul ecran, el având o bogată activitate în cinematografie, unde a jucat în peste 55 de filme. Debutul în film s-a produs cu „Ciulinii Bărăganului”, în 1957, interpretând rolul lui Tănase. Și-a evidențiat talentul în „Neamul Șoimăreștilor” (1965) regizat de Mircea Drăgan, apoi în filmul care l-a făcut foarte cunoscut – „De-aș fi Harap Alb” (1965), regizat de Ion Popescu-Gopo.
Rolurile sale celebre din filme rămân cele de haiduci – Anghel Șaptecai sau Grigore Pintea – dar rolul cel mai cunoscut și îndrăgit, cu care aproape s-a confundat în conștiința publicului, este Mărgelatu din seria filmelor regizate de Doru Năstase și Gheorghe Vitanidis, în care făcea un cuplu greu de egalat cu personajul Buză, interpretat de bunul său prieten Szobi Cseh.
Televiziunea l-a adus și în casele oamenilor care nu mergeau la teatru sau la cinematograf să-l vadă, prezentându-l nu doar în spectacole de teatru, Tv sau în filme, ci și în numeroase emisiuni de divertisment, în care a dovedit că poate cânta la fel de bine cum joacă.
După ce a jucat în rolul Zmeului în filmul muzical „Rămășagul”, regizat de Ion Popescu Gopo, a fost și personaj principal în musicalul „Corina” de Edmond Deda (după „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian), în ambele având-o parteneră pe Angela Similea, cu care a colaborat și în emisiuni de divertisment Tv. Tot cu Angela Similea a înregistrat în duet o piesă foarte cunoscută în anii ’80, „Nufărul alb”.
Pe scurt, Florin Piersic este un actor cu talent, carismă, cu o carieră impresionantă, cu temperament, sensibilitate, putere, energie, drag de artă și de oameni.
Lasă un comentariu