Consilierul judeţean Florin Tripa dorește să „demonteze argumentaţia absurdă şi cu iz politicianist, construită de preşedintele CJA Iustin Cionca, cum că opoziţia a votat ieri în plen împotriva intereselor arădenilor.”
„Din start Iustin Cionca încearcă să impună opiniei publice câteva erori de raţionament în ceea ce priveşte rezilierea Contractului de finanțare pentru Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Arad, ca să nu mai vorbim despre mascarada amnezică pe care o joacă pentru a disculpa PNL-ul. Adică, staţi puţin! Cum s-a ajuns în primul rând aici? Să fie PSD de vină că politicienii PDL-PNL au generat o situaţie fără ieşire printr-un act iresponsabil? Sunt secretarul executiv al unei filiale importante PSD şi stiu că hotărâri de o asemenea gravitate se adoptă prin consens politic într-un organism de partid. Se numeşte act de responsabilitate a unei formaţiuni care deţine majoritatea la un anumit eşalon, în cazul de faţă Consiliul Judeţean”, a declarat consilierul județean Florin Tripa.
„Ţolea, Cionca nu au fost de capul lor şi nici maşina de vot PNL, construită şi operantă în CJA. Aşa că vina este colectivă şi mai ales are culoare politică, portocalie, sau mă rog, mai recent poartă culorile travestiului liberal. Riscuri de penalităţi domnule Cionca? Când aţi decis să stopaţi continuarea proiectului legat de dotarea cu aparatură medicală a Ambulatoriului integrat de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad nu v-aţi găndit la consecinţe? Dar când aţi votat această gogomănie în bloc? Pentru care astăzi plătesc arădenii, deoarece banii nu provin din eter, ci sunt banii contribuabililor. PSD NU a votat, nici atunci nici acum, ca cetăţenii să fie jefuiţi prin experimentele administrative penibile ale dreptei. După cum am mai spus, se cuvine să faceţi o chetă de partid şi să restituiţi banii pierduţi prin propria incompetenţă”, a mai adăugat Florin Tripa.
Lasă un comentariu