Guvernul României a aprobat, în ultima săptămână, finanțări în valoare de 155 de milioane de lei, pentru modernizarea unor drumuri județene, între care și Arad – Pâncota, pe care circulă zeci de mii de arădeni. Potrivit PSD Arad, sprijinul pe care Guvernul îl dă Aradului are însă darul de a-i nemulțumi pe cei de la PNL, care probabil ar fi preferat să nu vină niciun leu în județul nostru, pentru a avea ce critica.
„Cei de la PNL sunt nemulțumiți că Guvernul sprijină Aradul. Au rămas fără obiectul muncii, după aprobarea finanțărilor în valoare de 155 de milioane de lei pentru drumurile județene, Falcă și ai lui nemaiavând cum să mintă arădenii că nu ne implicăm în dezvoltarea Aradului. Am văzut o ieșire demnă de «Cascadorii râsului» din partea domnului Sergiu Bîlcea, care părea un politician cu o altă mentalitate, dar de când mănâncă la masa lui Gheorghe Falcă s-a infestat cu virusul demagogiei pedeliste. M-aș fi așteptat ca după un an în fruntea CJA și patru ani în funcția de consilier municipal, domnul Bîlcea să mai rețină ceva despre administrația publică, dar observ că mecanismele se învață cam greu în noul PDL Arad. În loc să aprecieze investițiile ce urmează a se derula în Arad, Bîlcea ne spune că Guvernul nu are niciun merit, că doar cofinanțează proiectele, care sunt finanțate din fonduri europene, iar parlamentarii PSD ar trebui să vină cu proiecte care să parcurgă toate etapele. Nici el nu cred că a înțeles ce vrea să spună, probabil i s-a pus în gură textul de către Gheorghe Falcă, fiindcă proiectele despre care vorbim chiar au parcurs toate etapele”, a declarat Florin Tripa, deputat PSD.
„Probabil domnul Bîlcea nu cunoaște faptul că Programul Operațional Regional, prin care se finanțează aceste investiții, este gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, care gestionează și Programul Național de Dezvoltare Locală. În cadrul acestor programe, consiliile județene sau locale propun proiecte care pot sau nu să fie aprobate și finanțate. Pentru județul Arad, au fost aprobate, deocamdată, proiecte în valoare de 155 de milioane de lei, pentru modernizarea drumurilor județene. Câte proiecte ale Aradului au primit finanțare în guvernarea Cioloș ? Niciunul, dar pe vremea aceea Bîlcea și cei de la PNL tăceau complici. Îi reamintesc domnului Bîlcea că în luna ianuarie am avut o întâlnire între parlamentari și administrația județului, în care președintele Cionca ne-a solicitat să sprijinim la București pentru proiectele propuse de CJA. Iată că asta am și făcut, iar proiectele au primit finanțarea necesară, în cadrul POR, gestionat de Ministerul Dezvoltării. Și vor urma și alte proiecte ale CJA, așa cum și administrațiile locale sunt sprijinite de parlamentarii PSD Arad pentru a accesa fonduri pe PNDL și nu numai”, a mai adăugat Florin Tripa.
„Nu înțeleg care este nemulțumirea domnului Bîlcea, a domnului Falcă, cel care de fapt vorbește prin vocea vicepreședintelui CJA, și de ce nu e bine că în Arad se vor investi 155 de milioane de lei din fonduri europene gestionate de Ministerul Dezvoltării. Singura explicație este dorința celor de la PNL Arad, aflați într-o permanentă goană după voturile pierdute în 11 decembrie, de a arăta cu degetul spre parlamentarii PSD. Iată că această strategie nu mai funcționează, iar voturile pierdute de PNL se vor înmulți pe zi ce trece, pentru că parlamentarii PSD vor face lucruri bune pentru Arad“, încheie deputatul PSD Florin Tripa.
Lasă un comentariu