Florin Tripa, deputat al PSD Arad, susține că președintele CJA și echipa sa au reușit să dea o nouă lovitură Aradului.
Consiliul județean a pierdut finanțarea de 35 de milioane de euro, din fonduri europene, pentru realizarea centurii de sud-est a municipiului, care ar fi legat DN7 de autostradă, spune Tripa.
„Marinel Cionca și clona lui Falcă dau o nouă lovitură arădenilor, pe care-i păgubește cu nu mai puțin de 35 de milioane de euro, singura cauză a pierderii finanțării fiind incompetența administrației liberale din fruntea județului. De trei ani de zile, Marinel Cionca și trupa lui veselă nu au reușit să înceapă o singură lucrare din fonduri europene sau guvernamentale. Ba mai mult, în această perioadă, Aradul a fost nevoit să dea înapoi banii europeni primiți pentru ambulatoriul de la Spitalul județean, a pierdut finanțarea pentru cetățile Șiriei și Șoimoș, la nivel de municipiu, tătucul PNL Arad a pierdut finanțarea europeană pentru reabilitarea teatrului sau pentru modernizarea CET-ului, proiectele pe deșeuri, apă și canalizare sunt în aer, iar acum iată că cei de la PDL-PNL pierd și banii pentru centura Aradului. Mandatul lui Marinel Cionca va rămâne în istorie drept cel mai negru episod administrativ din perioada post-decembristă a Aradului, patru ani în care au primat doar interesele, licitațiile cu dedicație, propaganda mincinoasă și mai puțin nevoile cetățenilor“, declară Florin Tripa, deputat social-democrat arădean.
Lasă un comentariu