Guvernul României, prin Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF), va demara în perioada următoare o serie de investiții în județul Arad, atât în sistemele de irigații, cât și în reabilitarea unor canale care vor deservi aceste sisteme, spune deputatul Florin Tripa.
Cel mai important proiect este decolmatarea Canalului Morilor, o investiție de 3,5 milioane de lei, pentru care ANIF a demarat deja licitația.
„Repunerea în funcțiune a sistemului de irigații la nivelul întregii țări este unul dintre obiectivele asumate de PSD prin programul de guvenare. La nivelul Ministerului Agriculturii, în ultimele luni au fost demarate o serie de proiecte pe această zonă, ministru Daea declarând în repetate rânduri că sistemele de irigații trebuie să devină o prioritate absolută pentru instituția pe care o conduce. Astfel de investiții vor fi derulate și în județul Arad, iar în timpul discuției pe care am avut-o marți cu directorul Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare, Florin-Ionuț Barbu, am fost informat că ANIF a demarat licitația pentru decolmatarea Canalului Morilor, o construcție hidrotehnică unicat în România, cu o vechime de 180 de ani. Investiția din fonduri guvernamentale se va ridica la 3,5 milioane de lei, de pe urma lucrărilor de decolmatare urmând să beneficieze în special fermierii de pe Valea Crișului Alb, care utilizează sisteme de irigații. Este doar unul dintre proiectele ce vizează sistemul de irigații din județul Arad, așa cum a rezultat și în urma discuției cu directorul ANIF, care mi-a comunicat că în perioada următoare vor demara astfel de licitații și pentru alte canale și sisteme de irigații, din zona Văii Mureșului, în special, dar și din alte zone ale județului“, declară deputatul PSD Florin Tripa.
Lasă un comentariu