Florin Tripa: „Marinel Cionca ne pregătește pentru un nou an cu rezultate ZERO la CJA“

Florin Tripa: „Marinel Cionca ne pregătește pentru un nou an cu rezultate ZERO la CJA“

Potrivit unui comunicat de presă al PSD Arad, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, este în căutare de noi scuze pentru a încerca să-și justifice prestația lamentabilă pe care o oferă în fruntea județului Arad, de un an și jumătate. Cionca încearcă să dea vina, din nou, pe guvern, pentru lipsa investițiilor în drumuri sau spitale, pe care o vom resimți și în 2018, spun social-democrații arădeni.

„Cel mai slab președinte al CJA din istoria Aradului caută în continuare tot felul de scuze, pentru incompetența ce caracterizează administrația județului de un an și jumătate. Marinel Cionca încearcă să dea vina pe guvern și să ne spună că în 2018 vom primi mai puţini bani de la București, că nu va mai putea asfalta drumuri județene, nu va mai putea reabilita spitalele. O serie de minciuni care vor fi demontate pe parcursul anului 2018, când vom vedea că lucrurile nu stau deloc așa. Întrebarea pe care și-o pun arădenii e de ce după un an în care chiar Marinel Cionca ne spune că a avut mai mulți bani la dispoziție, nu se vede nimic, nicio investiție? De ce în 2017, când a avut un buget mare, așa ne spune domnul Marinel Cionca, a fost nevoie ca arădenii să strângă bani pentru reabilitarea compartimentului Boli Infecțioase Copii, fiindcă CJA nu e în stare să-l reabiliteze? De ce într-un an cu un buget așa de mare CJA a modernizat doar câțiva kilometri de drum județean”, susține deputatul PSD Florin Tripa.

„Marinel Cionca ar trebui să prezinte arădenilor motivele pentru care nu a început încă reabilitarea drumurilor Arad – Șiria – Pâncota – Buteni sau Sânpetru German – limită județ Timiș, pentru care s-a aprobat finanțarea din fonduri europene, pe Programul Operațional Regional coordonat de Ministerul Dezvoltării. Arădenii așteaptă să afle de la Marinel Cionca de ce nu au început lucrările la drumul Sânmartin – Olari – Caporal Alexa, pentru care guvernul a alocat 48 de milioane de lei, prin PNDL, sau la drumul Bârsa – Moneasa – limită județ Bihor, pentru care tot guvernul cel hulit de pedeliști a alocat, prin PNDL, 78 de milioane de lei, sau la drumul Nădab – Seleuș, pentru care același guvern a alocat CJA suma de 35 de milioane de lei. Domnule Marinel Cionca, explicați arădenilor de ce nu lucrați la secția de oncologie, pentru care ați primit de la guvern 17 milioane de lei, sau la spitalul de la Căpâlnaș, pentru care ați primit tot de la guvern 27 de milioane de lei”, afirmă Florin Tripa.

„În loc să ne explice toate aceste lucruri, Marinel Cionca ne prezintă analize economice pe bugetul din 2018, care nici măcar n-a fost votat de Parlament. Probabil acele analize au fost realizate de specialiștii lui Marinel, aceiași oameni care au reușit performanța de a da bani înapoi Uniunii Europene, fiindcă nu au gestionat corect proiectele, care au adus OLAF-ul la Arad, din cauza neregulilor la proiecte europene, care nu au depus proiecte de atragere de fonduri pentru reabilitarea cetăților Șiria și Șoimoș. Așadar, stimate Marinel Cionca, lasă propaganda deoparte și spune-le concret arădenilor ce faci pentru sumele enorme pe care le primeşti de la ei, pentru joaca de-a președintele Consiliului Județean. Iar dacă tot nu au ce face subalternii, plătiți tot din banii arădenilor, poate le comanzi o analiză despre sumele venite la bugetul județului pe vremea lui Emil Boc, când vă jucați prin Parlament cu salariile și pensiile românilor, pe care le-ați tăiat cu zâmbetul pe buze“, declară deputatul PSD Arad Florin Tripa.

 

 

  1. Tripa !Tu ca parlamentar ales de aradeni ,pe care i-ai mintit cu nerusinare ca toti cei de la PSD, vrei sa ne spui ce initiative legislative ai avut pentru tara ,pentru ARAD.TRIPA cum justifici sumele imense pe care le suportam pentru tine?Tu nu esti pus sa critici, ci sa vii cu initiative benefice pentru comunitate.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.