PSD: „Nicolae Ioţcu s-a transformat în sindicalistul-şef al administraţiilor din Ardeal”

PSD: „Nicolae Ioţcu s-a transformat în sindicalistul-şef al administraţiilor din Ardeal”

PSD Arad susţine, într-un comunicat de presă, că Nicolae Ioţcu îi minte pe arădeni cu privire la ambulanţele alocate de Guvernul Ponta.

„Nicolae Ioţcu a atacat Guvernul Ponta pentru că nu a alocat judeţelor din Ardeal ambulanţe, dar a uitat să spună că în lunile decembrie şi ianuarie, Aradul a primit trei ambulanţe. Este o minciună prin omisiune, cu care ne-am obişnuit deja. Ioţcu ar face bine să se preocupe de drumurile pe care circulă aceste ambulanţe, care sunt în grija sa directă, şi care arată deplorabil. De exemplu, a primit anul trecut bani pentru drumul judeţean Arad – Felnac, dar nu a fost în stare să facă drumul, un obiectiv important al CJA, deşi este o prioritate declarată a administraţiei judeţene. La tupeul de care dă dovadă, nu ne-ar mira dacă se va plânge că Guvernul Ponta nu finanţează şi a doua oară acelaşi drum! Poate se gândeşte că dacă arădenii au uitat de ambulanţe, au uitat şi de banii alocaţi de Guvernul Ponta pentru Arad – Felnac! După mai bine de 10 ani de administraţie PDL-PNL, drumurile judeţene sunt sub orice critică, iar Nicolae Ioţcu, în loc să se apuce de treabă, caută tot felul de scuze şi s-a transformat în sindicalistul-şef al administraţiilor din Ardeal”, a declarat consilierul judeţean Florin Tripa, secretarul executiv al PSD Arad.

„Noi îi sugerăm dacă este preocupat de echitate, să fie atent la arădenii care îi plătesc salariul şi care, pentru că trăiesc în localităţi cu primari PSD, nu primesc bani de la Consiliul Judeţean. De fapt, Ioţcu este cel care a dus până la absurd politizarea modului în care sunt alocaţi banii publici, ca şi cum ar fi din buzunarul său. Zilele acestea, am asistat la prezentarea unei strategii a judeţului Arad într-o formă absolut penibilă, redactată de oameni care nu cunosc judeţul Arad dar care sunt plătiţi din banii arădenilor. Nicolae Ioţcu nu a participat la prezentarea acestei strategii ruşinoase, el este ocupat să inventeze minciuni la adresa Guvernului Ponta. Cu aşa atitudine, nu este de mirare că sub conducerea sa administraţia CJA nu are nicio viziune de dezvoltare”, a mai spus Florin Tripa.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.