Florin Tripa, deputat social-democrat de Arad, apreciază că în momentul de față au apărut suficiente elemente noi pentru a considera că proiectul extinderii magistralei de gaz în județul Arad se află pe un trend evolutiv.
Beneficiarii sunt și trebuie să rămână cetățenii, comunitățile locale, dincolo de orice tentativă indezirabilă de politizare a demersului, accentuează deputatul.
„Cănd am inițiat acest proiect de suflet, cu an și jumătate în urmă, am făcut o promisiune oamenilor că îi voi informa punct cu punct asupra pașilor parcurși, deloc puțini sau facili. Rămân răbdator și optimist, mai ales că vizita la Arad a directorului Transgaz, Ion Sterian, a avut rolul de a lămuri o serie de aspecte esențiale, risipind multe temeri, prin clarificări necesare de ordin logistic sau organizatoric. Mă bucur că domnia sa a avut amabilitatea de a da curs invitației pe care i-am formulat-o cu o săptămână în urmă și că a găsit resursele de sinteză și claritate în expunere pentru a explica primarilor din județ cum stau lucrurile. Foarte important de știut este că Transgaz se ocupă de întocmirea studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic, plus execuția lucrării în sine pentru prelungirea magistralei transport gaz. Autorităților locale le revine însă sarcina de a realiza studiul de fezabilitate pe partea distribuției de gaze în localitățile lor. Chiar îi îndemn și îi sfătuiesc pe primari să se apuce de treabă pentru că cetățenii acestui județ merită cu adevărat să li se ofere concret o alternativă energetică viabilă. Nu este greu de presupus că introducerea unui element esențial de modernitate și progres aduce după sine și beneficiul apariției unor investitori în regiune, cum de altfel ne dorim cu toții”, declară Tripa.
„Acum, în ceea ce privește stadiul actual, mă bucur că ADI Valea Crișului este deja o entitate funcțională și sper ca în cel mai scurt timp primarii de pe Valea Mureșului să adopte o hotărâre în beneficiul cetățenilor pentru a se alinia la acest proiect. Împreună cu colegii mei, parlamentarii social-democrați de Arad, vom face tot ceea ce ne permit din punct de vedere legal, prerogativele mandatului, fie că este vorba despre consultări publice, discuții cu autoritățile centrale sau reuniuni repetate de lucru cu primarii din județ. Important este ca proiectul să se deruleze armonios și să aibă o finalitate în folosul arădenilor”, afirmă deputatul social-democrat arădean, Florin Tripa.
Lasă un comentariu