Deputatul PSD Arad Florin Tripa a participat la o întâlnire cu reprezentanţii ENEL, generată de, susține el, modul defectuos în care această companie a intervenit la solicitările populaţiei, în timpul şi în urma vijeliei care a lovit judeţul Arad, în data de 17 septembrie.
„În cursul acestei săptămâni am susţinut o declaraţie politică pe tema intervenţiilor stângace ale ENEL, dar am avut şi o întrevedere cu reprezentanţii acestei societăţi pentru a ne explica de ce s-a ajuns într-o asemenea situaţie. În declaraţia politică am solicitat în mod imperativ instituțiilor abilitate, Ministerul Energiei, Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei, Societatea de Administrare a Participațiilor în Energie să intervină și să verifice situația de la ENEL. De asemenea, am cerut ENEL împreună cu ceilalţi colegi din Comisia Economică a Camerei Deputaţilor, ca reprezentanţii companiei să vină în faţa noastră pentru a da explicaţii referitoare la modul defectuos în care ENEL a gestionat situaţia de după vijelia care a lovit zona de vest a României, în data de 17 septembrie”, afirmă Florin Tripa.
„Am pus întrebări referitoare la problema personalului, a utilajelor de intervenţie, a call-center-ului, segmente ale ENEL care nu au funcţionat așa cum trebuie. De asemenea, am ridicat problema modernizării infrastructurii, dar și a toaletării arborilor de pe drumurile naţionale și judeţene. Nu am primit răspunsuri convingătoare, dar peste două săptămâni reprezentanţii companiei vor veni, din nou, în faţa Comisiei Economice. Am cerut să prezinte situaţia companiei pe fiecare judeţ din zona de vest a ţării referitoare la investiţii, personal, utilaje. De asemenea, am solicitat situaţia intervenţiilor pentru fiecare localitate din nordul judeţului Arad, întrucât acestea au fost cele mai afectate în urma vijeliei“, a declarat Florin Tripa, deputat al PSD Arad.
Sunteti la guvernare si va bateti joc de problemele oamenilor , numai gura este de voi mincinosilor.