Deputatul social-democrat Florin Tripa a susținut astăzi o declarație politică în plenul Camerei Deputaților, în care a prezentat starea jalnică a drumurilor din judeţul Arad, subliniind: „PNL a dat în gropi, la Arad. PSD redă demnitatea cetățeanului”.
Totodată, deputatul a solicitat Guvernului României să aloce fonduri pentru ca aceste drumuri să poată fi reabilitate, având în vedere faptul că în acest an, CJA a repartizat mai mulți bani pentru sărbători câmpenești decât pentru drumuri, se arată într-un comunicat de presă al PSD Arad.
„Administrația locală PNL la Arad s-a dovedit a fi falimentară. De 13 ani, liberalii au demonstrat incapacitatea de a guverna județul nostru. Nu e nevoie să faci nu știu ce analiză sau raport, totul e vizibil, cu ochiul liber. Infrastructura rutieră și nu numai este la pământ. Mai toate drumurile județene sunt brăzdate de gropi, iar pentru a ajunge la destinație, te costă o programare la service-ul auto. Oricine este curios să afle care este starea drumurilor din județul Arad nu trebuie decât să stea de vorbă cu trei concetățeni, așa ca să avem informația credibilă, din trei surse”, a afirmat Florin Tripa.
Potrivit acestuia, „a venit momentul să spunem stop jafului din administrația locală PNL”.
„Să terminăm odată cu clientela politică liberală, deoarece, trebuie spus, pe șleau, toate contractele de reparare și modernizare a drumurilor județene au avut, în ultimii 13 ani, culoare portocalie sau galbenă. Corupția PNL a cangrenat instutițiile publice la toate nivelurile. E datoria noastră să facem apel la Ministerul Dezvoltării să finanțeze modernizarea drumurilor județene din Arad și să cerem imperativ administrației locale transparență privind modul în care se cheltuie banul public. În ultimii an, singurul drum ce a beneficit de investiții pentru modernizare a fost drumul Arad – Felnac, de 17 km, finanțat de către Guvernul Ponta, prin programul PNDL, în anul 2015, cu peste 10 milioane de lei. Consiliul Județean Arad a alocat în anul 2017 din bugetul propriu pentru întreținere drumuri asfaltate, suma de 2.800.000 lei, ceea ce reprezintă aproximativ 2.950 lei/km de drum județean. De remarcat că, în anul 2017, Consiliul Județean Arad a alocat pentru activități culturale suma de 5.000.000 lei, cu mult mai mult decât pentru întreținerea drumurilor județene. Acest lucru ne demonstrează cât interes prezintă pentru conducerea liberală a județului soarta drumurilor și siguranța la volan a arădenilor. Putem spune, fără reținere, că PNL este interesat doar de sinecurile politice, nicidecum de o viață mai bună pentru locuitorii județului Arad. Pentru a mima că îi preocupă starea drumurilor, au aruncat această problemă în curtea Guvernului, mai precis au solicitat Ministerului Dezvoltării, ca prin programul PNDL să aloce sume pentru a reabilita și moderniza 7 tronsoane de drumuri județene, ce însumează peste 300 km. Tot ceea ce nu au reușit să facă în ultimii 13 ani de când sunt în fruntea județului, în materie de drumuri județene, doresc să rezolve Guvernul PSD. Noi, PSD, ne-am propus, potrivit programului de guvernare, să redăm demnitatea cetățeanului. Acest lucru înseamnă drumuri civilizate, o călătorie liniștită pentru arădenii și toți românii care doresc să viziteze locurile frumoase din județul nostru. De aceea, solicităm Ministerului Dezvoltării Regionale să finanțeze, prin PNDL, modernizarea drumurilor județene din Arad. Pentru binele nostru, al tuturor. Un nivel de trai civilizat nu are culoare politică”, a mai afirmă deputatul Florin Tripa.
Lasă un comentariu