Un fost angajat al Instituţiei Prefectului – Judeţul Arad a intrat în atenţia Serviciului Român de Informaţii (SRI).
Este vorba despre Paul Oană, luptător la Revoluţia din 1989, care a intrat sub lupa SRI – susţine el – ca urmare a participării la protestele anti-prezidenţiale şi anti-guvernamentale din 2012.
Faptul că acesta s-a aflat în atenţia SRI reiese dintr-o adeverinţă (vezi jos!) a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS).
„În urma protestelor din 2012, la care am participat şi pe care le-am condus, alături de alţi colegi, am ajuns cu dosar la SRI, „în atenţie”, aşa că sunt unul din cele câteva milioane de români interceptaţi! Mai mare ruşinea! Pe ce se cheltuiesc banii publici!”, a declarat, revoltat, Paul Oană.
Lasă un comentariu