Fotbal fără spectacol în tribune la UTA – Petrolul

Fotbal fără spectacol în tribune la UTA – Petrolul

Suporterii Petrolului Ploiești s-au solidarizat cu cei ai Bătrânei Doamne și au anunțat că nu vor participa la meciul dintre UTA și echipa lor care se va disputa în această seară la Arad.

Astfel, spectacolul din tribune va lipsi la acest meci de tradiție.

Gestul celor mai înfocați fani ai celor două formații vine după ce jucătorii arădeni au refuzat să meargă la galerie în partida de la Cluj-Napoca iar antrenorul Mircea Rednic i-a băgat la vestiar pe Benga și Hrezdac – singurii care au stat de vorbă cu suporterii.

În semn de solidaritate față de peluza arădeană noi, Peluza I Ilie Oană am decis să nu ne prezentăm azi la Arad. De nenumărate ori am precizat clar ca fotbalul este cu și despre suporteri, așa ca am hotărât să arătăm solidaritate față de fenomenul ultras, indiferent de culorile celor care îl slujesc. Liberi să fim ultra!, au anunțat fanii ploieșteni.

Foto: Peluza I „Ilie Oana”

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.