Un fotbalist român a fost găsit mort în cabina unui TIR.
Acesta nu era cunoscut ca având afecțiuni medicale și deocamdată nu se știe dacă a fost agresat sau a suferit un infarct.
Adrian Olteanu jucase la Unirea Focșani, iar de curând a acceptat să lucreze ca șofer de TIR în Danemarca, pentru a-și putea ține fiica la facultate. Bărbatul, în vârstă de 46 de ani, se afla în timpul unei curse în Italia.
Autorităţile judiciare din peninsulă anchetează circumstanțele în care a decedat fotbalistul român.
Potrivit Ziarul de Vrancea, ultimul meci jucat la Focşani a fost în cadrul Cupei “Stan Gheorghiu”, acolo unde Olteanu evolua pentru echipa Sovejei. Adrian Olteanu a fost unul dintre atacanţii de bază pentru echipele Unirea Focşani, Unirea 95 Focşani, Acord Focşani sau Diplomatic Focşani. A marcat zeci de goluri în liga a treia pentru formaţiile din Focşani.
Lasă un comentariu