Francisc Kempf: „În urma repetatelor solicitări depuse a fost reabilitată zona blocurilor de pe strada Gării din Vladimirescu”

Francisc Kempf: „În urma repetatelor solicitări depuse a fost reabilitată zona blocurilor de pe strada Gării din Vladimirescu”

Francisc Kempf, președintele PSD Vladimirescu, susține că în urma repetatelor solicitări depuse, a fost reabilitată zona blocurilor de pe strada Gării din Vladimirescu.

Consilierul declară că încă din 2016 a dorit să fie reabilitată această zonă, mai ales că cetățenii se plâng de 16 ani că au fost „uitați”.

„ De la începutul candidaturii mele din 2016 am avut printre proiecte prevăzută și reabilitare zonei dintre blocurile de pe strada Gării, un fapt care a fost realizat doar datorită presiunilor mele asupra actualei conduceri a primăriei Vladimirescu. Am fost și am discutat cu cetățenii, încă din 2015, în zona blocurilor din această zonă și toți, fără nicio excepție, s-au plâns de faptul că au fost uitați, la propriu, timp de 16 ani de zile de către actuala conducere, că nu s-a mai făcut nici o investiție în acea zonă, că este noroi, praf și se adună multă apă atunci când plouă”spune președintele PSD Vladimirescu, Francisc Kempf.

„În urma numeroaselor sesizări din partea cetățenilor din zona respectivă am depus personal două solicitări în consiliul local și am pretins reabilitarea de îndată a zonei respective. Având în vedere faptul că am reușit să alcătuim o majoritate în consiliul local , majoritate consilieri ai PSD- ALDE- Noua Dreaptă, am reușit să insistăm, să facem demersuri și să impunem reabilitarea zonei dintre blocuri astfel cum le-am tot promis cetățenilor din acea zonă. Mă bucur că împreună cu ceilalți colegi din consiliul local am reușit să devenim o echipă și să facem lucruri concrete și bune în comuna noastră. Personal, apreciez că am dovedit că sunt capabil să alcătuiesc o echipă de oameni, chiar dacă au fost din alte partide politice, am dovedit că știu și pot să colaborez cu echipa pentru îndeplinirea unui scop comun, mai ales unul cu impact pozitiv în comuna noastră, ceea ce, din păcate, nu se poate spune despre colegii din PNL care nu au reușit să o facă, nereușind să atragă nici măcar un consilier de partea lor”, declară Kempf.

 „Insist să spun și că, încă din anul 2017,  când am văzut că nu există nicio intenție de a se acționa concret pentru reabilitarea acelei zone și pentru confortul cetățenilor noștri, contribuabili și ei,  dar nu se face nimic în  zona respectivă, am solicita, în scris, să se pună în aplicare reabilitarea zonei respective.  Cu toate eforturile mele și a celorlalți colegi consilieri, au mai trecut doi ani de zile și nu s-a făcut nimic, moment în care au fost adunate semnături pentru a obliga conducerea primăriei să se pună pe treabă. În urma semnăturilor care au fost adunate, abia în acest an, în 2020!, abia 3 ani mai târziu a fost reabilitată zona blocurilor de pe strada Gării. Nu pot să nu taxez faptul că a durat 3 ani să se poată face acest lucru, nu pot să nu fiu îngrijorat de această «promptitudine» administrativă care lasă de dorit. Această realizare putea fi făcută de multă vreme deoarece bugetul comunei este de 6 milioane de euro pe an, deci nu se pune problema de lipsa de fonduri,  iar în 16 ani, cu aproape 100 milioane euro, ar fi permis, dacă eram eu, să fie reabilitată încă de la început, din primul mandat, numai la gândul că, în acea zonă, locuiesc sute de oameni și nu e normal să aștepte o investiție de bun-simț pentru traiul lor de zi ci zi, atâția ani”, susține Francisc Kempf, consilier local PSD al comunei Vladimirescu.

 

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.