Fundația Leaders lansează programul de orientare vocațională „Ora de carieră” și la Arad

Fundația Leaders lansează programul de orientare vocațională „Ora de carieră” și la Arad

Peste 100 de elevi de liceu sunt așteptați să-și descopere vocația în cadrul programului de orientare în carieră realizat de Fundația Leaders în parteneriat cu Leoni România.

Începând cu luna octombrie, 105 elevi de liceu din Arad, Bistrița și Pitești participă la programul de orientare vocațională „Ora de Carieră” organizat de Fundația Leaders cu sprijinul companiei LEONI ROMÂNIA, în calitate de Lider de Comunitate.

Programul se desfășoară pe parcursul a trei zile și oferă tinerilor șansa de a face deja primul pas spre realizarea unui plan de carieră, spre înțelegerea menirii lor personale, dar și profesionale, și spre dobândirea competențelor de leadership necesare în viitorul parcurs profesional.

Cele trei ediții al programului ”Ora de Carieră” din comunitățile menționate se derulează astfel:

• Bistrița, 19 – 21 octombrie

• Pitești, 9 – 11  noiembrie

• Arad, 23 – 25 noiembrie

Participarea este gratuită, bursele pentru participanți fiind susținute integral de LEONI ROMÂNIA. Beneficiari sunt câte 35 de elevi de liceu din fiecare comunitate.

Primele două zile ale programului cuprind două workshop-uri de dezvoltare personală care îi ajută pe elevi să își identifice valorilorile personale și îi sprijină în procesul decizional de alegere a unei cariere în funcție de competențe și de studii.

A treia zi este dedicată vizitei la fabrica LEONI ROMÂNIA din cele 3 orașe, precum și unui eveniment inspirațional de tip „Biblioteca Vie”, în cadrul căruia elevii interacționează cu specialiști din diverse domenii, a căror experiență profesională și personală poate fi relevantă pentru tineri și i-ar putea inspira în alegerea viitoarei cariere.

Ajuns anul acesta la 90 de ediții și peste 4.000 de beneficiari, proiectul „Ora de Carieră” a pornit de la necesitatea existenței unui program special conceput pentru a veni în ajutorul tinerilor cu vârsta cuprinsă între 14 și 19 ani, aflați în căutarea unei cariere care să li se potrivească din punct de vedere al abilităților și trăsăturilor de personalitate.

Informații suplimentare despre program, precum și formularul de înscriere sunt disponibile pe leaders.ro/leoni.

Sursa foto: Fundația Leaders

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.