Furtună în CLM: ștrandul și patinoarul nu au mai trecut la Recons iar votul se reia

Furtună în CLM: ștrandul și patinoarul nu au mai trecut la Recons iar votul se reia

A fost furtună, azi, în ședința ordinară a Consiliului Local Municipal după ce, prin votul Opoziției, Ștrandul Neptun și Patinoarul Municipal nu au putut fi atribuite direct către Recons.Nu a fost pace dintru început astăzi în CLM, când Lia Ardelean și Gheorghe Ghilință s-au abținut la vot pe toate cele patru proiecte privind neexercitarea, de către municipalitate, a dreptului de preemțiune asupra unor imobile, iar liniștea aparentă din prima parte a ședinței s-a spulberat odată cu votul privind administrarea viitoare a zonelor de agrement din oraș. De voturi unanime s-au bucurat, în prima parte a ședinței, doar proiectul de hotărâre privind participarea orașului la constituirea Asociației Arad-Capitală Culturală Europeană 2021 și cel prin care municipalitatea și-a acordat avizul consultativ pentru ca Liceul Pedagogic Dimitrie Țichindeal să primească titlul de Colegiu Național. În acest din urmă caz, un singur amendament au avut de formulat aleșii: introducerea unei cratime care să separe Preparandia de Dimitrie Țichindeal în noua titulatură. Aproape la limită au trecut proiectele prin care municipalitatea a aprobat bugetele societăților din subordine.Tunetele și fulgerele s-au dezlănțuit, însă, după ce proiectul legat de „studiul de fundamentare privind înființarea serviciului comunitar de utilitate publică pentru administrarea, anenajarea, întreținerea și exploatarea zonelor de agrement nu a trecut de proba votului. Fiind vorba despre patrimonial municipiului, proiectul ar fi avut nevoie de două treimi din voturile aleșilor locali pentru a fi adoptat. A obținut doar 14 voturi favorabile, din partea consilierilor Puterii, în vreme ce votul Opoziției s-a concretizat prin două abțineri și cinci voturi împotrivă. Odată respins acest proiect, ce preceda votul privind atribuirea directă a ștrandului și a patinoarului către Recons, acest din urmă proiect nu a mai putut fi votat.Leontin Aslău a făcut valuri în CLMCel care a pus gaz pe foc pe aceeași temă, înainte de vot, a fost omul de afaceri Leontin Aslău. Prezent la ședință în calitate de reprezentant al comercianților din incinta Ștrandului Neptun, Aslău le-a atras atenția aleșilor locali să fie chibzuiți și atenți la vot, pentru ca Primăria și vorbitorul să nu ajungă să comunice, din nou, în stadiul procesual. Leontin Aslău a atenționat și asupra funcționării ilegale a Recons, al cărui unic asociat este municipalitatea, deși legea prevede că o societate pe acțiuni nu poate funcționa legal cu mai puțin de doi asociați. I s-a răspuns scurt și concis, din zona secretariatului Primăriei. Lilioara Stepănescu, secretarul municipalității, i-a dat dreptate, partial, omului de afaceri, menționând, însă, că formula prezentată de Aslău nu funcționează și în cazul societăților care administrează utilități publice. Trecând peste argumentele secretarului Primăriei, Aslău a profitat de moment pentru a-i atrage atenția primarului Gheorghe Falcă asupra încălcării sentințelor judecătorești definitive și irevocabile prin reinstalarea, de către Primărie, a barierelor ce îi îngrădesc accesul liber către parcarea Corleone de la ștrand.Ședință extraordinară pentru ștrandO nouă ședință, de această data extraordinară, va fi convocată în cursul săptămânii pentru ca atribuirea zonelor de agreement din municipiu să poată intra la vot, din nou. Anunțul a fost făcut de primarul Gheorghe Falcă după ce atribuirea ștrandului și a patinoarului municipal către Recons nu a trecut de votul aleșilor locali. Edilul-șef a pus blocajul din zona bazelor de agrement pe seama lipsei de voință politică a aleșilor Opoziției, menționând că lucrările din incinta ștrandului nu vor mai putea avansa în condițiile în care doar trei angajați își desfășoară activitatea în zonă, conform organigramei. Mai mult decât atât, primarul a atenționat că, în aceste condiții, va fi imposibilă continuarea lucrărilor de pe ștrand în momentul în care bazele sportive vor fi trecute de Guvern către administrațiile publice locale.Singurul proiect al Opziției a fost respinsUn schimb de replici acide s-a derulat, mai apoi, între edilul-șef și Gheorghe Ghilință. Momentul s-a consumat imediat după ce unicul proiect al Opoziției, semnat de Ghilință, a fost respins cu opt voturi favorabile și 13 abțineri. Proiectul alesului local al Opoziției viza majorarea plafonului privind gratuitatea călătoriilor cu tramvaiul pentru pensionari. După ce Ghilință s-a referit la discursurile edilului-șef, în care acesta din urmă promovează valoarea, subliniind, mai apoi, că omul este valoarea fundamental a societății, Falcă l-a acuzat pe consilier de atac la persoană. Au urmat replici tăioase între cei doi, cu trimiteri către Regulamentul CLM din partea lui Ghilință.Contrele au continuat și la DiverseNu a fost pace nici după ce numărul-record de proiecte de hotărâre (49) de pe ordinea de zi a ședinței au fost votate. Edilul-șef a readus în discuție subiectul bazelor de agreement și la punctul diverse, amintind că partimoniul bazelor de agreement trebuie transferat, prin Hotărâre de Guvern, municipiului. Apoi, edilul-șef s-a referit la intenția municipalității de a prelua lucrările la pasajele de pe centură, atrăgând atenția că acestea se degradează din pricina lipsei procedurilor de conservare. S-a vorbit și despre Cetatea Aradului, pe care edilul-șef spune că Ministerul Aapărării Naționale nu a transferat-o încă muncipalității, încălcându-și astfel cuvântul dat. Primarul Gheorghe Falcă a anunțat că, în aceste condiții, va fi organizat un referendum care să exprime voința arădenilor în privința sorții Cetății. Nu au lipsit nici contrele privind prețul gigacaloriei. La acest capitol, Gheorghe Ghilință și Marin Lupaș au fost interlocutorii primarului..google {left:100%;display:inline-block;position:fixed}

займ на карту без процентов

  1. dl Falca iar si-a facut de cap ca de obicei. referendumul sa fie si pentru demiterea sa!

    Raspunde
  2. Am avut curiozitatea sa ma interesez de voturile dragilor nostri consilieri cu privire la admin. strandului…si ghici ce? Am constatat ca IUDA pnlului, domnu GALIS, si-a reconfirmat statutul de tradator prin LIPSA PREZENTEI DE LA VOT. Si uite asa se explica faptul ca liderul gruparii ex-USL continua sa se supuna intocmai ordinelor lui Falca…

    Raspunde
  3. Ce rai sunteti…nu cred ca ati vrea sa fiti in pielea lui Galis…si nu ma refer aici la vitiligo aici….sarmanul…votul asta l.a bagat bine de tot in dilema. Ce era sa faca, oameni buni? 1.Sa vina sa voteze pt Ghita si sa se deconspire? 2.Sa stea acasuca cu riscu sa ia bataita de la Falca.
    .Astea erau variantele….nicidecum sa vina sa voteze asemenea colegilor sai teoretici…

    Raspunde
  4. galis e tradator 2 aprilie, 2014, 1:55 pm

    daca nici asta nu e dovada atunci…

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.