GALERIE FOTO/ Bicicliştii au sfidat ploaia în cursa care a dat startul celei de a şasea ediţii a „Festivalului Părădăicilor” de la Macea

GALERIE FOTO/ Bicicliştii au sfidat ploaia în cursa care a dat startul celei de a şasea ediţii a „Festivalului Părădăicilor” de la Macea

În pofida ploii care i-a biciuit fără încetare, zeci de concurenţi au luat parte, astăzi, la cea de a doua ediţie a „Festivalului părădăicilor – pe biciclete”, care a avut loc la Macea, în deschiderea sărbătorii anuale dedicale părădăicilor.

Bicicliştii au pedalat 34 de kilometri, pe traseul Macea – Sânmartin – Grăniceri – Sânmartin – Macea, la final fiind aşteptaţi de organizatori cu „pită cu unsoare”, ceapă şi, bineînţeles, vestitele părădăici. Pe traseu, aceştia au primit apă şi banane.

Organizatorii evenimentului care a deschis, practic, „Festivalul Părădăicilor”, sunt Consiliul Judeţean Arad, Centrul Cultural Judeţean, Asociaţia pentru Conservarea Culturii în Mediul Rural, Primăria Macea şi Clubul Sportiv Experienţa Multisport, alături de partenerii Century Bike, Bicicliştii Amatori, Asociaţia pentru Protecţia Mediului, Turism şi Educaţie Arad, Millenium Center, Artis IT şi Mesapan Macea.

Festivalul Părădăicilor continuă astăzi cu un bal iar duminică, de la ora 13,30, cu prezentarea standurilor, premierea producătorilor şi un program artistic diversificat.

VEZI CLASAMENTUL AICI: http://www.experientamultisport.ro/rezultate?ev=12

  1. felicitari!!!! daca era timp frumos veneam si eu…. ca sunt putin racita……………. 🙁 va pup!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.