Administraţia locală din Pâncota a găsit soluţia la una dintre problemele cu care localnicii se confruntă în fiecare toamnă.
Astfel, pentru ca oamenii să nu mai fie nevoiţi să ardă frunzele copacilor strânse de prin gospodării, Primăria pune la dispoziţia acestora saci în care să le adune, urmând să le ridice după un program care a fost deja anunţat.
„În fiecare toamnă, aerul din orașul nostru este greu de respirat din cauza fumului generat de arderea frunzelor. Vă propun să facem în acest sens o schimbare (în bine 😂 ) așadar”, a anunţat Dan Pocrişer, primarul oraşului.
Potrivit acestuia, reprezentanţii primăriei vor ridica sacii cu frunze din fața caselor localnicilor după următorul program:
- Din Pîncota: în zilele de joi;
- Din Măderat: în zilele de vineri.
Acțiunea va demara în 25 – 26 oct și va continua pe parcursul a trei săptămâni.
Primarul a ţinut să precizeze că se se vor ridica doar sacii cu frunze și iarbă, nu și alte resturi vegetale rezultate de prin grădini.
Lasă un comentariu