Liderii organizației muncipale PNL Arad au anunțat, într-o conferință de presă, data alegerii conducerii biroului politic municipal și funcțiile la care vor candida.
„Vineri, începând cu ora 18:00, la Expo Arad vom avea alegeri la municipiu. Vor fi aleși președintele și cei doi prim-vicepreședinți ai organizației municipale. Voi candida la funcția de prim-vicepreședinte, alături de viceprimarul Bibarț, iar pentru funcția de președinte va candida Sergiu Bîlcea. Împreună vom forma echipa câștigătoare la următoarele alegeri, dar și la cele din 2020. A fost o onoare și un privilegiu să fiu în fruntea acestei organizații minunate, cu oameni dedicați și implicați, care au înțeles de la bun început că principalul nostru scop este bunăstarea arădenilor și a întregii comunități“, a declarat președintele organizației municipale PNL Arad, Geanina Pistru.
„Odată cu terminarea alegerilor pe municipiu vom începe un alt proiect, unul pentru Arad 2020, în care cetățeanul este principalul partener al Partidului Național Liberal, prin realizările administrative care vor urma. Pornim pe un nou drum cu o echipă de profesioniști, lideri politici, oameni cu experiență în administrație și avem certitudinea că vom fi învingători în 2020. Mă bucur că o voi avea alături de mine pe Geanina, un lider de la care am multe de învățat“, a declarat candidatul la funcția de președinte al organizației municipale PNL Arad, Sergiu Bîlcea.
„Forţa fiecărei organizaţii municipale şi judeţene va conta extrem de mult în viitoarele bătălii politice pe care PNL le va avea de dus după aşezarea apelor în matca lor firească. Vom demara proiecte de consolidare a organizației politice, dar și proiecte administrative ambițioase. Odată cu finalizarea acestor alegeri, finalizăm și fuziunea, iar parcursul PNL Arad va fi unul lin și de succes“, a încheiat candidatul la funcția de prim-vicepreședinte al organizației municipale, Călin Bibarț.
Lasă un comentariu