Președintele organizației municipale a PNL Arad, Geanina Pistru, consideră că numirea premierului, în persoana lui Sorin Grindeanu, este una care determină asteptări mari pentru dezvoltarea zonei de vest a României.
„Mă bucură faptul că noul premier al României, Sorin Grindeanu, este bănățean și înțelege ceea ce înseamnă să faci parte dintr-o zonă a țării unde se pune accentul pe investiții și dezvoltare. Acest lucru mă determină să am așteptări și mai mari de la noul guvern față de investițiile pe care ar fi normal ca Aradul, Timișul, Caraș-Severin Hunedoara și alte județe din vestul țării să le primească. Dacă Dragnea și PSD promiteau în campania electorală o mulțime de beneficii pentru arădeni și restul românilor, acum mă aștept ca aceste beneficii să crească odată cu numirea noului guvern, în fruntea căruia se află un bănățean“, a declarat Geanina Pistru.
„Cu această ocazie îi doresc mult succes domnului prim-ministru Grindeanu și aștept cu nerăbdare să înceapă deblocarea proiectului de finalizare a pasajelor de pe centura Aradului, acesta fiind un pol important care face legătura între zona de vest a României și Europa“, a mai declarat președintele organizației municipale PNL Arad.
„Am încredere că domnul premier se va asigura ca Aradul și restul județelor din vest să beneficieze de fonduri de investiții pentru definitivarea proiectelor începute și blocate de guvernul PSD precedent. Îi urez succes și mult spor Guvernului Grindeanu, având încrederea că vor acționa spre binele arădenilor și a tuturor românilor”, a încheiat președintele organizației municipale PNL Arad, doamna Geanina Pistru.
Hei !!! nu esti tu aia care te-ai pozat cu sacii de gunoi in fata la sediul PSD din ARAD?????? HALAL CARACTER!!!! JEGOS RAU.