Gest de suflet al lui Ionel Ciupe, cu ocazia zilei sale de naștere

Gest de suflet al lui Ionel Ciupe, cu ocazia zilei sale de naștere

ALDE Arad a organizat astăzi o conferință de presă cu un subiect inedit: Ziua de naştere a preşedintelui Ionel Ciupe, eveniment care a prilejuit o semnificativă donaţie pentru două eleve talentate la pictură, din satul Ostrov, comuna Birchiş.

„Astăzi este ziua mea de naștere și am primit o sugestie de la cei din organizația de tineret ALDE, aceea de a-mi dona ziua de naștere. Concret, mi-am sunat prietenii apropiați și i-am rugat să nu îmi facă niciun fel de cadou ci să doneze bani pentru o cauză nobilă, pentru două fete tinere și talentate la pictură din județul Arad. Fetele învață la liceul din Săvârșin. Și eu când aveam vârsta fetelor am trecut prin aceeași situație, mama mea fiind nevoită să se descurce singură pentru a ne întreține la școală pe mine și pe fratele meu mai mic”, a declarat Ionel Ciupe.

„Ce este deosebit la modul în care cele două tinere, Narcisa și Cristina, pictează este faptul că lucrează împreună la același tablou. Singurele picturi individuale sunt cele pe sticlă, de obicei icoane de mici dimensiuni. Îmi doresc să se alăture acestui proiect caritabil cât mai multe persoane, dar și instituții publice, pentru ca aceste două fete minunate, de 15 și 16 ani, să aibă o șansă de a-și demonstra și șlefui talentul. Creațiile lor pot fi, peste ani, ocazii de promovare a Aradului în țară și în străinătate. Nu putem să rămânem indiferenți în fața copiilor talentați pe care îi avem. Trebuie să-i susținem pentru că ei sunt cei care vor construi viitorul de mâine”, a subliniat Ionel Ciupe.

Narcisa, cea mai mare dintre fete, a fost prima care şi-a învins emoţiile: „Am început să pictăm de prin clasa I. Pictăm amândouă la același tablou, așa ne-am obișnuit de mici. Una desenează și cealaltă pictează. Ne-am bucurat foarte tare când cineva din partea domnului Ionel Ciupe ne-a contactat ca să ne ajute să putem picta mai mult și chiar să ne ajute să ajungem la Liceul de Arte din Arad”.

„Ne simțim foarte bine când pictăm și ori de câte ori avem posibilitatea ne refugiem împreună în pictură. Ne-am bucura tare mult să avem posibilitatea de a învăța de la profesioniști cum să pictăm. Până acum am făcut-o intuitiv”, a spus Cristina, sora mai mică.

Apoi, cea care a luat cuvântul a fost mama fetelor: „Fetele moștenesc talentul de la mine, de când erau mici mă imitau, eu pictam și ele voiau să facă ce făceam și eu. De asemenea, și tatăl fetelor a fost tâmplar, deci avea talent de artist, însă din păcate a decedat anul acesta din cauza cancerului. Fac tot efortul pentru ele, dacă eu nu am ajuns să îmi pun în valoare talentul sper ca măcar ele să reușească, ele sunt tot ceea ce mi-a mai rămas. Din păcate, îmi revin destul de greu după moartea soțului, dar încerc să mă adun pentru a avea grijă de fete”.

În final Ionel Ciupe a atras atenţia că sunt multe talente care se irosesc și e păcat să se întâmple acest lucru. „Pe lângă acest gest, de a-mi dona ziua de naștere, mâine voi merge la Liceul de Artă Sabin Drăgoi din Arad ca să discut cu conducerea instituției de învățământ, pentru că fetele merită să fie transferate aici, să beneficieze de coordonarea unor profesioniști. Fetele merită toată susținerea noastră”.

Orice persoană care dorește să le sprijine pe Narcisa și pe Cristina poate face donații în contul RO30RZBR0000060018415982, pe numele Cioară Ligia (mama fetelor) deschis la Raiffeisen Bank.

  1. Un om,un liberal din vechiul PNL .Ionel Ciupe felicitari pentru gestul facut si ,,La multi ani!”

    Raspunde
  2. Ha ha ha, ai primit o sugestie de la org. de tineret? Adica de la fiica ta…. CAT DE PENIBIL POTI SA FI CANDIDATULE….

    Raspunde
    • ma carcotas urat ce esti! da de unde stii tu cine i l-o dat? dar pana la urma ce conteaza cine i l-o dat? conteaza ca a acceptat si e frumos gestul! Felicitari si la mai mare!

      Raspunde
  3. Super!!! Ar trebui luata legatura cu ceva ong sau asociatii care sa le ajute pe mai departe cu profesionisti care sa le formeze si sa le perfectioneze!
    Domnu Ciupe, toata stima!

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.