Primăria Municipiului Arad a dat publicităţii informarea pe care primarul Gheorghe Falcă a făcut-o înaintea şedinţei Consiliului Local Municipal de marţi, cu privire la impactul modificărilor codului fiscal asupra municipiului Arad. Edilul şef s-a declarat profund nemulţumit de aceste modificări.
Principala nemulțumire este că, de anul viitor, impozitul pe venit va scădea de la 16 la 10%. Această măsură va da peste cap bugetul Primăriei Municipiului Arad. „Cu regret trebuie să spun că municipiul Arad va fi afectat cu 16 milioane de euro. Să pierzi aceşti bani anual, înseamnă enorm de mult. Această pierdere ne duce cel puţin cu zece ani în urmă”, a subliniat Gheorghe Falcă. În plus, susţine acesta, „viitoarea Ordonanţă de Urgenţă a Guvernului va intra masiv cu bocancii aministraţia locală şi în celelalte instituţii”.
Falcă a punctat câteva dintre măsurile guvernamentale care vor avea un impact deosebit asupra modului în care se va face administraţie locală începând de anul viitor. Potrivit acestuia, Guvernul a decis ca „de anul viitor cheltuielile cu persoanele cu handicap să vină spre administraţia locală. Articolul 5 vorbeşte despre blocarea posturilor în administraţia locală, Mai mult decât atât pentru a se putea angaja un om, va trebui să se pensioneze doi. Articolul 7 vorbeşte despre creşterea salariului minim pe economie. În realitate, această creşterea este generată de introducerea cheltuielilor sociale de la angajator la angajat. Articolul 8 specifică negru pe alb că nu se plătesc orele suplimentare, nu se acordă tichete cadou şi nici de premii nu poate fi vorba. Articolul 13 interzice achiziţia de mobilier şi maşini, cu excepţia celor electrice”.
„De parcă blocarea posturilor nu ar fi fost suficientă, Articolul 15 se referă la faptul că eventualele angajări de urgenţă se vor putea face numai dacă «apelăm la Guvern să obţinem o hotărâre de Guvern în acest sens»”, a spus Gheorghe Falcă.
Şi, tot începând de anul viitor, elevii din clasele primare nu vor mai primi miere la şcoală, iar cheltuielile cu asistenţii personali ai persoanelor cu handicap vor fi în parte suportate de administraţiile locale. „Dacă până acum Guvernul finanţa în procent de 100% aceste cheltuieli, de acum încolo vor finanţa până la 90 %. De unde îi vom finanţa noi?”, se întreabă Gheorghe Falcă.
Primarul şi-a încheiat intervenţia afirmând: „Măsurile luate de Guvernul României spun multe despre respectul faţă de cetăţeni, faţă de administraţie. Este o confirmare a faptului că acest Guvern a dus România în criză. O astfel de decizie se ia numai când recunoşti o stare de criză”.
Lasă un comentariu