Gheorghe Falcă, ACUZAT OFICIAL de posibil CONFLICT DE INTERESE. ANI a sesizat PROCURORII

Gheorghe Falcă, ACUZAT OFICIAL de posibil CONFLICT DE INTERESE. ANI a sesizat PROCURORII
Parchetul General a fost sesizat de Agenția Națională de Integritate, care a constatat existența indiciilor privind posibila săvârșire a infracțiunii de conflict de interese de către Gheorghe Falcă, primar al municipiului Arad.

„În exercitarea atribuțiilor de serviciu, Gheorghe Falcă a semnat și aprobat 31 de certificate de urbanism, patru autorizații de construire, două avize de oportunitate, două autorizații de desființare și o expunere de motive pentru 27 de beneficiari ale căror proiecte au fost realizate de aceeași societate comercială — Pro Arhitectura Arad SRL, societate în cadrul căreia persoana evaluată și soția sa dețin calitatea de asociați. De asemenea, soția persoanei evaluate deține și funcția de administrator la societatea comercială Pro Arhitectura Arad SRL”, se precizează în comunicatul ANI.

Cele 40 de acte materiale au fost semnate și aprobate de Gheorghe Falcă, în calitate de primar, pe perioada mandatelor 2008 — 2012, respectiv 2012 — 2016.

„În perioada evaluată, SC Pro Arhitectura Arad SRL a distribuit dividende în cuantum de 403.000 de lei. Astfel, procedura de semnare și aprobare a documentelor sus-menționate a generat, în mod indirect, un folos material atât pentru Gheorghe Falcă, cât și pentru soția acestuia”, se mai arată în comunicat.

  1. Ghita i-ti bate DNA-ul la portita ?!?

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.