Gheorghe Falcă: „În numele tuturor arădenilor, felicit Timișoara …”

Gheorghe Falcă: „În numele tuturor arădenilor, felicit Timișoara …”

Primarul Gheorghe Falcă aduce precizări, într-un comunicat de presă, „urmare a interpetărilor tendențioase ale mesajului public de felicitare transmis orașului Timișoara pentru câștigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii 2021”.

„Am transmis cu bucurie sinceră felicitări orașului Timișoara și echipei care a lucrat la proiectul Timișoara 2021. Cred că așa e normal, să-i feliciți pe cei care-ți sunt vecini și parteneri, la fel cum e firesc să te bucuri pentru o reușită care, da, este și a partenerilor și a întregii regiuni. Este de-a dreptul halucinant, ca să citez din titlul unui articol, cum cineva poate să aibă atâta răutate încât să interpreteze felicitările ca asumare necuvenită a meritelor în fața liderului de proiect. Felicit din nou Timișoara pentru câștigarea titlului și pe toți partenerii care au contribuit la această reușită!”, a declarat Gheorghe Falcă.

„Aradul este partener al Timișoarei în proiectul Capitală Europeană a Culturii 2021, noțiunea de partener în acest proiect având o dimensiune foarte concretă. Aradul a fost invitat de echipa proiectului Timișoara 2021 să-și aducă aportul și să fie parte a proiectului Capitalei Europene a Culturii. Cu siguranță cei din PSD care au sărit să mă atace n-au dorit să se vadă adevărul, care este public în dosarul de candidatură al Timișoarei postat pe site-ul Ministerului Culturii. Parteneriatul cu Aradul apare de peste 60 de ori în proiectul Timișoarei, atât ca argument de valoare al candidaturii cât și ca desfășurare de evenimente pe perioada Capitalei Culturale. Aceasta înseamnă respect și recunoaștere pentru ceea ce a promovat Aradul în competiția Capitală Culturală Europeană 2021. Țin să reamintesc asta domnului Căprar de la PSD, care s-a grăbit și anul trecut să strige că s-au risipit degeaba resurse pentru proiectul Arad 2021! Îl invit pe domnul Căprar să fie consecvent și să-și ia la rost colegii de partid, de exemplu pe domnul senator Fifor venit de la Craiova, unde s-au alocat mult mai mulți bani decât la Arad sau chiar pe doamna Firea de la București, care nici ea n-a câștigat. De asemenea, ar fi normal ca domnul Căprar de la PSD să reacționeze la aroganța doamnei Firea, colega sa de partid, care ne consideră regiune defavorizată. Încă o dată, în numele tuturor arădenilor, felicit Timișoara pentru câștigarea titlului de Capitală Europeană a Culturii 2021!” , a mai spus Gheorghe Falcă.

  1. Lasa d-le Falca ca de cind a venit d-nul senator Fifor la Arad nu s-a mai putut manipula PSD-ul.Daca Fifor nu este din Arad nici d-voastra nu sunti din Arad.Ai uitat d-le? Nu se mai pote manipula nici Alde caci a venit domnii Calimente si Galis.Stim ca era frumos pentru dumneavoastra cind era domnii Ciupe si Racovita care va dadea micofonul la concursuri de biciclete…..ai ai…

    Raspunde
  2. Nu vorbi in numele tuturor, nu ne reprezinți pe toți, ci doar pe debilii care te-au votat….

    Raspunde
  3. Petre,Petre dute si te culca!

    Raspunde
  4. Mai bine spune-ne domn primar cati bani ai stricat din bugetul Aradului pe aiureala asta.Lasa felicitarile si ia de invata cum se promoveaza un oras.

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.