Potrivit PSD Arad, Gheorghe Grad, candidatul PSD la Primăria Secusigiu, a reacţionat prompt pe Facebook „la campania calomnioasă iniţiată de primarul PDL-PNL în exerciţiu, Ilie Cheşa, care a început să recurgă deja la proceduri murdare de manipulare a opiniei publice.”
„Am constatat cu surprindere, în această dimineață, că domnul Ilie Cheșa a umplut comuna de mizerii, așa cum o face de opt ani de zile. După ce a văzut sondajele de opinie, în care nu depășește 30 la sută, sondaje comandate de PDL, care arată că voi fi viitorul primar al comunei Secusigiu, cu un scor zdrobitor, Ilie Cheșa a apelat la mijloacele murdare de a-și face campanie, scoțând o fițuică mincioasă, în care se spune că nu voi candida la Primăria Secusigiu”, declară Gheorghe Grad.
Candidatul PSD la Primăria Secusigiu i-a adresat un mesaj actualului primar, Ilie Cheșa, în care îl avertizează că va câștiga alegerile și drept urmare, acesta își va pierde privilegiile: „Domnule Ilie Cheșa, știu că vă este frică, încerc să vă înțeleg disperarea dumneavoastră și a celor din jur care își vor pierde privilegiile. Știu că vă trec fiori reci, când vă gândiți la auditul care se va face după ce vom câștiga alegerile, pagubele pe care trebuie să le plătiți în urma procesului cu cei de la Curtea de Conturi. Nu am cum să vă ajut, domnule Cheșa. Pe mine mă preocupă să-i ajut pe cetățenii comunei Secusigiu, pe care i-ați batjocorit în ultimii opt ani. De aceea vă anunț încă o dată, poate ați fost plecat din comună: voi candida la Primăria Secusigiu, din partea Alianței PSD – ALDE – UNPR, dar mai ales din partea cetățenilor, care s-au săturat de incompetența administrației pe care o conduceți. Candidez pentru că în ultimii opt ani nu ați avut un proiect european, pentru că nu v-a interesat de școli, grădinițe, cămine culturale, pentru că nu ați fost în stare să introduceți apa și canalizarea în comună, fiindcă nu ați asfaltat nicio stradă. Candidez din partea Alianței PSD – ALDE – UNPR, dar mai ales din partea cetățenilor, la funcția de primar al comunei Secusigiu, fiindcă incompetența și afacerile cu firme de casă trebuie să dispară din primărie.”
„Știu că vă este frică, încerc să vă înțeleg, dar ați coborât prea jos cu aceste dezinformări, care vă fac rău. Nu pe mine m-ați lovit cu această fițuică mincinoasă, ci pe cetățenii comunei Secusigiu, pe care ați dovedit că nu dați doi bani. Probabil, îi considerați prea proști ca să înțeleagă că această mizerie pe care ați conceput-o în laboratoarele voastre portocalii este o făcătură pedelistă. Ei bine, domnule Cheșa, cetățenii comunei Secusigiu sunt mai deștepți decât credeți, și vă vor demonstra asta la alegerile din iunie, când veți pleca acasă. Aștept cu drag din partea dumneavoastră un raport de activitate pentru perioada 2008-2016 și un proiect pentru viitorul comunei Secusigiu, pe care să-l dezbatem împreună. Știu că nu le aveți, dar aștept și eu, și cetățenii comunei. Astfel de minciuni, ca cea pe care ați lansat-o astăzi, au picioare foarte scurte, iar lumea vă va taxa la urne. Păcat că țineți cu tot dinadinsul să aveți o ieșire urâtă din scenă, după patru ani de administrație, la fel de urâți pentru comuna Secusigiu. Gestul de astăzi spune totul despre caracterul dumneavoastră”, încheie Gheorghe Grad, candidat PSD la Primăria Secusigiu.
Lasă un comentariu