Gheorghe Seculici, președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, a participat, vineri, 6 iunie, la Adunarea Generală a Membrilor Camerelor de Comerţ şi Industrie a României, întrunită la sediul CCIR.
În cadrul adunării, în funcţia de preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României a fost ales Mihai Daraban, cu un număr de 34 de voturi pentru din totalul de 39 de voturi valid exprimate de membrii prezenţi.
„Îl felicit public pe noul președinte, Mihai Daraban, pentru alegerea în fruntea Camerei Naționale. Am încredere în capacitatea dumnealui de a reuși să construiască din sistemul Cameral un întreg, de a uni Camerele de Comerț Județene și de a reda instiției prestigiul meritat. Este un pas înainte și doresc să îl asigur de tot sprijinul din partea Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad”, a declarat Gheorghe Seculici, președintee CCIA Arad.
Colegiul de Conducere convocat după Adunarea Generală, l-a ales pe Nicolae Tudorescu, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Mehedinţi, în funcţia de vicepreşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României şi membru în Biroul de Conducere. În data de 27 iunie va avea loc, la București, Adunarea Generală Extraordinară a Membrilor Camerei de Comerț și Industrie a României, ocazie cu care se vor lua importante decizii pentru sistemul Cameral.
Lasă un comentariu