De ziua mediului, USR Arad lansează un proiect prin care dorim să inventariem locurile unde sunt aruncate ilegal gunoaie, apoi să punem presiune pe autorități pentru a lua măsuri.
Este dureros când vrei să te bucuri de natură, de aer curat, de mișcare pe un deal, pe lângă un lac sau într-o pădure și dai peste grămezi de gunoi. În perioada următoare, din cauza pandemiei, vom petrece cu toții mai mult timp în împrejurimile orașului. Avem nevoie de ochii voștri, dar și de implicarea voastră.
„Lansăm astăzi, cu ocazia zilei mediului, o acțiune de inventariere a locurilor unde gunoaiele sunt aruncate ilegal și fără număr, pentru ca pe urmă să urmărim dacă s-a intervenit în respectivele locuri”, spun reprezentanții USR Arad.
Gunoiul nu este obiectiv turistic! Ajută-ne și tu să prevenim aruncarea ilegală a deșeurilor, să protejăm natura și să sesizăm Garda de Mediu. Pașii pe care trebuie să-i urmezi sunt:
1. Identifici un depozit ilegal de deșeuri;
2. Pozează depozitul;
3. Înregistrează coordonatele geografice (cea mai simplă metodă: trimite shared location de pe WhatsApp către un prieten);
4. Scrie-ne la adresa de e-mail: usr.arad@gmail.com, transmițându-ne coordonatele GPS și una, două poze cu grămada de gunoi.
Vom transmite aceste date Gărzii de Mediu și totodată vom monitoriza măsurile luate de autorități. Prin implicare vom determina autoritățile să ia măsuri, pentru un mediu curat și o viață sănătoasă.
Lasă un comentariu