Guvernul a aprobat în şedinţa de marţi mai multe acte normative prin care sunt eliminate sau comasate 92 de taxe şi tarife nefiscale, informează Biroul de presă al Executivului.
„Actul normativ va contribui la reducerea birocraţiei şi a poverii fiscale, precum şi la simplificarea accesului la serviciile publice”, precizează sursa citată. Guvernul a adoptat, totodată, o hotărâre pentru modificarea unor acte normative privind taxe şi tarife percepute pentru unele prestări de servicii, prin care se realizează „o reducere de 15 taxe/tarife, dintre care cinci prin eliminare şi 10 prin comasare”.
„Acestea sunt taxe pentru care, în 2013, au fost realizate încasări sub 100.000 lei pentru o taxă”, potrivit aceleiaşi surse.
Potrivit premierului Victor Ponta, o astfel de măsură ar avea un impact bugetar minim.
Printre taxele care ar putea să dispară de la finele lunii se numără tariful de 22 de lei pentru eliberarea unui paşaport electronic, un tarif de 150 de lei privind accesul la documentaţie în solicitările făcute Consiliului Concurenţei, tariful de utilizare a procedurii electronice de 46 lei, de la Ministerul pentru Societatea Informaţională.
Alte exemple sunt taxa pentru emiterea avizului privind activităţi în domeniul dispozitivelor medicale şi medicamentelor, de 300 lei/aviz, de la Ministerul Sănătăţii, sau tariful pentru consultanta şi prestări de servicii acordate la cerere, de 73 lei/oră, plătit către Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Publice de Gospodărie Comunală.
Lasă un comentariu