Guvernul ia astăzi decizii legate de numirea sau eliberarea din funcţie a unor prefecţi sau subprefecţi.
Acestea ar putea viza și Aradul, unde a apărut o situație specială odată cu plecarea în concediu medical a prefectului Florentina Horgea și a subprefectului Vasilică Damian. Ulterior, acesta din urmă a revenit din concediu pentru a asigura activitatea la vârf a instituției până după cel de al doilea tur al alegerilor prezidențiale. Nu ar fi exclus, însă, să fie eliberat din funcție astăzi.
Potrivit informațiilor noastre, la Arad ar putea fi numit prefect Gheorghe Stoian, actualul manager al județului de la CJA, iar subprefect Elena Per, din cadrul instituției, sau Olimpia Popa, care a mai activat și în trecut în cadrul Prefecturii.
Lasă un comentariu