Primăria anunţă faptul că începând de joi, 8 august 2019, bazinul de polo din Subcetate va fi închis pentru aproximativ trei săptămâni pentru realizarea unor lucrări de reparaţii şi întreţinere.
Reprezentanţii Primăriei spun că au constatat, în ultima perioadă, că în exploatarea bazei sportive din Subcetate au apărut anumite deficienţe care necesită remediere astfel încât aceasta să poată fi folosită în condiţii optime.
„S-a optat pentru închiderea bazinului în această perioadă, datorită numărului scăzut de vizitatori, urmând ca odată cu luna septembrie, baza să fie în perfectă stare de funcţionare iar arădenii să se poată bucura de facilităţile existente aici. Baza sportivă fiind în perioada de garanţie, a fost înştiinţată Compania Naţională de Investiţii, companie care are responsabilitatea asigurării funcţionării echipamentelor, utilajelor şi dotărilor existente”, se arată într-un comunicat de presă al Primăriei Municipiului Arad.
De remarcat, că bazinul de polo a fost dat în folosinţă în urmă cu câteva luni.
Lasă un comentariu