Cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, a fost oferită hrană caldă, sâmbătă, 11 februarie, 2016, celor 70 de persoane de la „Adăpostul de noapte” din Arad.
Aceste acțiuni filantropice vin în sprijinul persoanelor vulnerabile, pentru a le asigura alimentația necesară, în perioada sezonului rece, aducând o licărire de nădejde în sufletul acestor persoane uitate deseori de familie și de societate. „
Adăpostul de noapte” se adresează cu precădere acelor persoane defavorizate, fără adăpost, aflate în stare de risc social ridicat.
Hrana caldă a fost dăruită de către instituții de drept privat de profil alimentar, specializate în pregătirea și transportul hranei gătite.
Arhim. Teofan Mada, vicar eparhial
Lasă un comentariu