Igaş: „Ceea ce ne așteaptă dacă lăsăm Guvernul Ponta să legifereze este un haos în toate domeniile”

Igaş: „Ceea ce ne așteaptă dacă lăsăm Guvernul Ponta să legifereze este un haos în toate domeniile”

Senatorul Constantin Traian Igaş a participat duminică, la Bucureşti, la prima Ședință a grupurilor parlamentare reunite ale PNL din această sesiune dar și de după înregistrarea noii formațiuni în Registrul partidelor politice. În cadrul ședinței au fost abordate prioritățile legislative ale Grupurilor parlamentare pentru sesiunea februarie-iunie 2015 dar și procedura de unificare a celor două vechi grupuri.

„A fost o ședință extrem de benefică atât din punct de vedere strict organizatoric cât și programatic, pentru că am luat în dezbatere propunerile legislative pe care vrem să le înaintăm în această sesiune dar și să combatem erorile legislative ce vor reieși din legile pe care actuala putere vrea să le treacă prin Parlament, un exemplu în acest sens fiind desființarea Inspecției Muncii”, a declarat Constantin Traian Igaș, senator al PNL Arad.

Au fost discutate, de asemenea, și acțiuni parlamentare propuse de diverși deputați și senatori.

„Am discutat și de posibilitatea înaintării unor moțiuni simple sau de cenzură pe sănătate, muncă, transporturi, educație pentru că ceea ce ne așteaptă dacă lăsăm Guvernul Ponta să legifereze este un haos în toate domeniile importante în orice stat democratic”, este de părere senatorul arădean.

  1. dupa ce avotat impreuna cu cionca taierea salariilor si pensiilor mai au nesimtirea sa virbeasca ? rusine

    Raspunde
  2. Filmu cu calura q

    Raspunde

Lasă un comentariu

Your email address will not be published.